Cine a trădat-o pe Simona Halep. Existau deja suspiciuni de dopaj, când a fost testată

sursa: arhivă EVZ

Din toate informațiile de până în prezent rezultă că existau suspiciuni solide cu privire la Simona Halep, la US Open, iar acestea se pot naște doar în baza unor informații din interior, cred specialiștii.

Simona Halep a fost supusă unui test inteligent care este făcut atunci când un sportiv are peformanțe fizice extraordinare sau când există informații că acesta ar putea fi dopat. Sportiva a aflat rezultatul testului acum două săptămâni, dar a făcut publică situația abia vineri.

Halep a fost testată pozitiv la roxadustat, după un meci disputat în primul tur de la US Open, în 29 august. Ea a fost supusă unui test inteligent care se face în două situații: fie când performanțele fizice ale unui sportivi ridică semne de întrebare, fie când există deja suspiciuni de dopaj.

Test la pont

Simona Halep a pierdut acel meci. Nu a jucat deloc bine, deci nu se poate pune problema unor performace fizice extraordinare. Este posibil ca sportiva să fi fost testată în urma unui pont primit de Agenția Anti-doping. Au apărut deja zvonuri că sportiva a fost trădată de cineva din staff-ul ei.

„Simona era testată foarte des, mai ales din sânge, dar și din alte probe biologice. A fost o testare inteligentă, care se comandă atunci când există informații sau suspiciuni. Sau atunci când este planificat un control la un meci, iar sportivii sunt selectați în funcție de performanțele fizice, de exemplu”, a spus directorul Agenţiei Naţionale Anti-Doping, Gabriela Andreiașu, potrivit gsp.ro.

Simona Halep a aflat despre faptul că a fost depistată pozitiv pe data 7 octombrie, dar a făcut public acest lucru abia pe data de 21 octombrie.

Acuzații grave

Fostul medic al echipei naționale de fotbal, Pompiliu Popescu a spus că nu poate fi vorba despre o greșeală și arătat cu degetul spre antrenori. „Nu are cum să fie o greșeală, pentru că acea substanță nu se poate ingera accidental. Nu se găsește în alimente. Ea trebuie administrată. Antrenorii au astfel de inițiative pentru a spori rezultatul muncii lor.

Vă spun cu certititudine că nu există niciun medic pe pământ care să facă așa ceva. Nu este un prost, un dobitoc, care să nu știe la ce duce așa ceva. Poate provoca policitemia vera, care este o afecțiune în care se produce un număr mare de globule roșii, care duce la formare de cheaguri de sânge în artere, la creier și inimă. Nu există medic care să prescrie așa ceva. Dar antrenori da, pentru a câștiga bani“ a declarat Pompiliu Popescu, pentru digisport.ro.