Șiruri nesfârșite de oameni stau la coadă, ore în șir, pentru „a plânge” dispariția eroului. Unii din dispoziția Partidului, alții din curiozitate. Timp de patru zile, peste un milion de oameni a trecut pe la catafalcul său, depus la Palatul Regal.
Fotografia face parte din colecția familiei Dumitru. Tată și fiu – Cristian și Cosntantin- sunt pasionați colecționari: de jucării, de aparate foto, de obiecte de artă realizate pe front.
„Acum 51 de ani , în martie 1965, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost depus la Palatul Regal (pe atunci Consiliul de Stat, din Palatul Republicii). Se spune că de-a lungul celor patru zile un milion de oameni pășiseră pe la căpătâiul acestuia – din curiozitate, din obligație, sau poate pentru că doreau să îi aducă în ultim omagiu”, scrie pe „Bucureștiul în imagini”.
Ultimul adio de la Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost foarte „zgomotos”.
„În semn de omagiu, funeraliile s-au încheiat cu salve de tun. Sirenele tuturor fabricilor și uzinelor, vaselor maritime și fluviale românești au răsunat simultan cu clopotele bisericilor. Circulația trenurilor și mașinilor s-a oprit, iar angajații și-au întrerupt lucrul încremenind, trei minute, în reculegere. Numirea lui Nicolae Ceaușescu în fruntea partidului și a țării a fost anunțată de presă printre ferparele pentru Dej”, spune istoricul Lavinia Betea, cercetător al istoriei recente a României.
La 24 martie, trupul lui Dej a fost depus la mausoleul din Parcul Libertății, astăzi Parcul Carol I.
Un .. erou
Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901- 1965). De la muncitorul feroviar arestat în urma grevelor din 1933, Dej va prelua „controlul partidului, împreună cu grupul Pauker-Luca, atunci când aceștia s-au întors din Uniunea Sovietică în septembrie 1944. Membru al Comitetului Central al PCR din 1935. Maestru al intrigilor de culise, prietenos și protector în relațiile cu anturajul său, a încercat să lase impresia de modestie și bunăvoință, chiar și față de criticii săi. În realitate, ca și Stalin, Rákosi sau Thorez, Gheorghiu-Dej era obsedat de putere și măcinat de un irepresibil complex de inferioritate față de membrii de partid mai vechi și față de intelectuali. Ales secretar general al partidului la Conferința Națională din octombrie 1945, a condus partidul împreună cu Pauker, Luca și Teohari Georgescu. (...) A fost prim-secretar al Comitetului Central și președinte al Consiliului de Stat până la moartea sa, în martie 1965”, conform ICCMER, „Biografiile nomenklaturii”.