În cel de-al patrulea show live, Iulian Canaf şi Cristian Sanda au fost salvaţi de votul publicului, iar Oana Brutaru şi Aldo Blaga au părăsit competiţia
Mai mult show la "Vocea României"
Ieri, cea de-a patra ediţie live a concursului transmis de Pro TV a adus în ring echipele antrenate de Loredana şi Marius Moga. Nu au lipsit nici astăzi momentele speciale şi interpretările de excepţie. Niciodată nu a sunat mai bine ca acum "O fată singură-n noapte" când Loredana, alături de echipa ei, au găsit cea mai bună variantă.
Şi elevii lui Moga, care au interpretat "Bohemian Rhapsody" au obţinut ropote de aplauze. Chiar dacă nu se înfruntă astăzi, echipele lui Smiley şi Brenciu n-au stat acasă. Dan Teodorescu de la "Taxi" şi cei trei concurenţi rămaşi în echipa lui Smiley - Anthony, Ştefan Stan şi Cătălin Dobre au spus pe scenă "Cele două cuvinte", iar echipa lui Brenciu a oferit piesa Bee Gees, "Stayin' Alive".
Invitaţii străini de aseară au fost Kate Ryan, artista belgiana cunoscuta pentru hit-urile "Voyage, Voyage" şi "Ella Elle L'a" şi câştigătoarea Vocii Bulgariei.
Regulament Ca şi marţea trecută, când s-au înfruntat echipele lui Smiley şi Brenciu, fiecare concurent a interpretat o piesă, publicul urmând să-şi voteze, prin SMS, favoritul. Primul clasat este salvat automat, iar antrenorul va salva fiecare un concurent.
Cei rămaşi sunt provocaţi la duel, respectiv la "cântecul decisiv", în urma căruia antrenorul îl va alege pe cel care merge mai departe spre marea finală. Liviu Teodorescu, din echipa lui Marius Moga, a urcat primul pe scenă şi a cântat, acompaniat la pian, piesa lui Richard Marx, "Right Here Waiting". Tânărul, pe care Loredana îl aseamănă cu Adrian Romcescu, ca timbru şi fizic ştie să cânte la pian, chitară, muzicuţă şi vioară. A urmat apoi Oana Brutaru cu piesa "Time after time", a lui Cyndi Lauper, dar şi Aldo Blaga care a cântat în româneşte "special pentru bunica lui Moga", "Eşti aşa frumoasă", o piesă din repertoriul Holograf. În ropote de aplauze a intrat în scenă Dragoş Chircu. "Îngeraşul" Loredanei şi răsfăţatul fanelor, a pregătit pentru astăzi A-Ha - "Take On Me". Nu şi-a dezamăgit nici fanele, dar nici pe Brenciu care l-a invitat în spectacolele lui, chiar dacă "refac spectacolul după tine".
Singura voce feminină din echipa lui Moga, Oana Radu, a stârnit mici disensiuni între antrenori. Piesa din repertoriul lui Beyonce, "Listen", i-a adus Oanei câteva critici. Moga a sărit să-şi apere eleva şi a replicat. "Fiecare antrenor îşi laudă omul pe scenă. Scăpări sunt la toţi". Iulian Canaf s-a dovedit a fi, încă o dată, senzaţia de la "Vocea României". A ridicat atât sala în picioare, cât salal. "Vreau să cânt blues până la ultima mea răsuflare", a spus concurentul. Alegerea Loredanei: Sunny, James Brown. "Am avut şansa să merg la un show live cu James Brown şi a fost experienţa vieţii mele. În seara asta, ascultându-te, am avut senzaţia că a reînviat. Sunt foarte mândră că ne-am găsit" , i-a spus antrenoarea ieşeanului de 38 de ani. Nu doar ea a gândit aşa, ieşeanul strângând cele mai multe voturi de la public.
"Ar putea fi Vocea României", a spus Moga despre elevul lui, Cristian Sanda, care a cântat o piesă semnată Laurenţiu Cazan, Say Something. "Eşti perfecţionist, te lupţi pentru a atinge cea mai bună notă. În timp vei învăţa să fii şi destins", l-a sfătuit Brenciu. Cristian, din echipa lui Moga, a fost şi cel de-al doilea concurent salvat de public. Alexandra Crăescu, cea de-a patra voce din echipa Loredanei, a încheiat evoluţia concurenţilor cu o piesă semnată Pixie Lott, Cry Me Out.
"A fost impecabil. Eşti o profesionistă", a fost aprecierea antrenoarei. "Ai făcut din această piesă un cântec extrem de sensibil şi ai reuşit să-ţi arăţi partea din tine pe care nimeni nu o ştia", a conchis Loredana. După anunţul Start vot! Începe o oră de emoţii. Din echipa Loredanei, concurentul salvat de public este Iulian Canaf. Loredana îl salvează pe Dragoş Chircu, iar Alexandra Crăescu şi Oana Brutaru merg la duel. Loredana decide să meargă mai departe cu Alexandra, nu fără a-şi reînnoi promisiunea că toţi elevii săi vor avea parte de sprijin în carieră. "Cu toţii am planuri", spune şi Moga şi este tot ceea ce elevii săi şi-ar fi dorit să audă. Alături de Moga, tinerii au şansa unei afirmări sigure. După ce publicul l-a salvat pe Cristian Sanda, iar antrenorul pe Liviu Teodorescu, din duelul Aldo Blaga - Oana Radu, Moga a ales-o câştigătoare pe Oana.