Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg aduce spectacolul „Cinderella on Ice”, pe 5 aprilie 2015, la Sala Palatului din Bucureşti.
Spectacolul este creat de Konstantin Rassadin, coregraful ansamblului şi artist emerit al Rusiei. Pentru spectacol, scena Sălii Palatului va fi acoperită de 3 tone de gheaţă, informează organizatorii. Biletele se găsesc la preţuri între 49 şi 299 de lei şi sunt disponibile în reţelele Eventim, MyTicket, bilete.ro. blt.ro, starticket.ro, la magazinele Inmedio şi la Sala Palatului. Conceptul de balet pe gheaţă a fost creat în 1967 de coregraful Konstantin Boiarski, care a avut ideea de a transpune arta baletului clasic de pe scenă pe patinoar, combinând baletul cu patinajul artistic. Ansamblul include aproximativ 80 de balerini patinatori, mulţi campioni europeni, mondiali sau olimpici la patinaj artistic, majoritatea maeştri ai sportului în Rusia.
Din 1995, ansamblul a susţinut sute de reprezentanţii pe scene de operă şi teatru din întreaga lume - SUA, Canada, China, Coreea de Sud, Taiwan, Columbia, Argentina, Olanda, Germania, Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda, România, Turcia, Elveţia şi altele.