Cinci cetăţeni români au fost arestaţi ieri, în Danemarca, fiind suspectaţi de uciderea unui bărbat în vârstă de 76 de ani în octombrie, la Skovby, a anunţat poliţia într-un comunicat, potrivit Mediafax.
În total, opt români, cu vârste cuprinse între 22 şi 50 de ani, au fost reţinuţi ieri, în legătură cu acest dosar de furt şi ucidere a lui Karsten Noegaard, la 2 octombrie.
Numai cinci dintre ei au fost suspectaţi de crimă, a precizat poliţia din regiunea Jylland.
Anterior, patru lituanieni au fost reţinuţi în cadrul acestei anchete, dar au fost disculpaţi şi eliberaţi după aproape o lună, graţie analizelor probelor de ADN găsite la locul crimei.
Recomandările noastre