Premierul interimar Sorin Cîmpeanu a anunţat, marţi, că repatrierea trupului neînsufleţit al celei de-a 48-a victime decedate în urma incendiului de la clubul Colectiv se va face în regim de urgenţă, iar costurile vor fi asigurate din Fondul de rezervă al Guvernului.
"Este o legătură permanentă, inclusiv cu spitalul în care s-a pierdut ultima victimă, cea de-a 48-a, şi repatrierea, aşa cum s-a făcut şi pentru cele două victime decedate la Rotterdam, se va face în regim de urgenţă, costurile fiind asigurate din Fondul de rezervă al Guvernului", a declarat Cîmpeanu, la finalul unei conferinţe despre cutremurul din 1940, organizate la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.
La observaţia unui jurnalist că există o alianţă a medicilor formată din 21.000 de cadre medicale care susţin că au fost nereguli în spitale în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei victimelor de la Colectiv, premierul interimar a răspuns că va fi timp şi pentru "reglarea" acestor lucruri.
"Prioritatea noastră este de a face cât putem mai bine şi cât putem mai mult pentru răniţi şi pentru familiile acestora. După ce vom traversa acest moment şi vom face tot ceea ce putem (...) vom avea timp să reglăm şi toate aceste lucruri, vă asigur", a spus Cîmpeanu.
Unul dintre răniţii din clubul Colectiv, care a fost transferat în Marea Britanie, a murit în noaptea de luni spre marţi.
Pacientul fusese transferat la o unitate medicală din Birmingham.