Cifre alarmante pentru români! Obiceiul nesănătos făcut în primele clipe ale zilei

„Există un indice care se calculează în funcție de intervalul care trece de la trezire până la aprinderea primei țigări, deci 71,5% fumează în primele 30 de minute după ce se trezesc”, a precizat reprezentantul INSP.

Unul din 3 români fumează, este rezultatul unui studiu realizat de INSP,  potrivit digi24.ro.

Reprezentantul INSP, doctorul Andra Curta, a precizat, că cel mai recent studiu global privind tutunul la adulți arată că 5,63 de milioane de persoane cu vârsta peste 15 ani sunt consumatori de tutun. Reprezentantul INSPa precizat că studiul a scos la iveală faptul că în România, la ora actuală, 5, 63 de milioane de persoane sunt fumători curenți de tutun.

„Consumatori curenți de tutun în România, 5,63 de milioane de persoane, cu nota că de data aceasta, consumul de tutun include nu numai fumatul, ci și consumul de tutun fără fum sau utilizarea produselor cu tutun încălzit. Fumători curenți, asta însemnând fumători ai produselor clasice care se fumează, de la narghilea, pipă, trabuc, țigări, țigări rulate manual, fumători curenți avem 5, 57 milioane de persoane, iar fumători de țigări fabricate, acestea fiind țigările care se vând în pachete industriale, avem 5,54 de milioane”, spune medicul. Acesta spune că 5 milioane de persoane fumează zilnic, peste 3 milioane de bărbați și aproape 2 milioane de femei. Medicul a mai afirmat că  potrivit aceluiași studiu, 71, 5% din fumătorii zilnic din România sunt dependenți de nicotină.

„Există un indice care se calculează în funcție de intervalul care trece de la trezire până la aprinderea primei țigări, deci 71,5% fumează în primele 30 de minute după ce se trezesc”, a precizat reprezentantul INSP.

„Conform ultimelor date ale OMS, tutunul ucide peste 8 milioane de persoane pe an și problema e că, între acestea, 1,2 milioane de persoane nici măcar nu au acest viciu”, a conchis medicul.