Vor fi în continuare mari probleme, în mai multe județe ale țării din cauza precipitațiilor care vor cădea în această zi, până diseară în jurul orei 23.00.
Ciclonul care a ajuns în România a stat la baza mai multor probleme consemnate în țară. În județul județul Neamț, cantitățile de apă strânse în urma ploilor au fost impresionante. Un bărbat în vârstă de 78 de ani a murit după ce a fost luat de viitură. El a fost găsit la 1 kilometru distanță de locul în care fusese luat de ape.
România, sub asaltul ploilor care au făcut prăpăd
În județul Buzău, 10 oameni au rămas blocaţi pe o insulă formată de viitură, pe râul Zăbala. În comuna Lopătari, un pod din localitate stă să cadă, iar apa a intrat în gospodării. De asemenea, zece oameni au avut nevoie de ajutor, după ce au rămas blocaţi pe o insulă formată de viitură, pe râul Zăbala.
La Bacău, ploile au inundat mai multe străzi, iar canalizările nu au mai făcut față debitului de apă. Și la Galați străzile au fost invadate de apă, iar o ambulanță a rămas blocată, în timp ce ar fi trebuit să intervină la un caz grav.
În continuare, 12 judeţe se află sub avertizare de cod portocaliu de ploi abundente. Alerta este valabilă până în această seară la ora 23.00. Județele vizate de codul portocaliu sunt Bacău, Galați, Vrancea, Brăila, Ialomița, Călărași, Buzău, Prahova și zona de munte a județelor Dâmbovița, Argeș, Brașov și Covasna. În aceste zone va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40-50 l/mp și izolat 60-80 l/mp.
Acumulare de mari cantități de apă
În aceste zone va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-30 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp, au transmis specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).