CIA şi-a dezvoltat capacitatea de piratare cibernetică, prin intermediul telefoanelor high-tech şi televizoarelor pentru a spiona oameni din întreaga lume.
CIA a adoptat în mod curent tehnici pe care le-au permis să plaseze vina pe hackerii din Rusia în cazul în care atacurile cibernetice pe care le avea agenţia în desfăşurare ar fi fost compromise, relevă documentele WikiLeaks, conform CNN, citat de VICE.
De asemenea, aproape toate documentele secrete ale CIA-ului au fost furate, iar sistemele de piratare se află în mâinile unor potenţiali criminali şi spioni străini.
Agenţia Centrală pentru Informaţii din Statele Unite a creat sisteme care pot intercepta conversaţiile prin intermediul televizoarelor şi smartphone-urilor. Potrivit documentelor secrete obţinute de hackeri, CIA poate activa de la distanţă unele tipuri de televizoare inteligente, care pot intercepta, aparent oprite, conversaţiile dintr-o cameră.
Unele tipuri de televizoare pot realiza şi filmări, CIA utilizând în scopuri similare laptopuri sau smartphone-uri.
În documentele prezentate de Wikileaks, aceştia asigură faptul că CIA-ul „a pierdut controlul arsenalului său”. Documentele includ informaţii despre o serie de softuri şi cercetează dacă într-adevăr acestea ar putea permite controlul neparalel al computerelor din întreaga lume. Softurile ar putea permite oamenilor să controleze electronicele cele mai populare folosite în prezent, susţine Wikileaks.
„Year Zero prezintă scopul şi direcţia programului de piraterie a CIA-ului la nivel mondial, arsenalul său de viruşi şi zeci de unităţi ”înarmate” să exploateze o gamă largă de produse ale companiilor americane şi europene, inclusiv Iphone (Apple), Android (Google), Windows (Microsoft) sau televizoarele marca Samsung, care sunt transformate în microfoane sub acoperire”, a comunicat organizaţia Wikileaks, citat de VICE.
Wikileaks susţine că ar trebui dezbătut public dacă CIA-ul şi-a depăşit capabilităţile de atac cibernetic.
„Nu facem niciun comentariu despre autenticitatea sau conţinutul documentelor clasificate”, a declarat Jonathan Liu, un purtător de cuvânt al CIA.