Pe 25 martie 1955, în centrala CIA era primită de la București o telegramă raport legată de filmele care se difuzau în România. Este o descriere perfectă a politicii de îndoctrinare care se ducea în primii ani ai comunismului.
Cu foarte mici variații, tematica filmelor din informațiile spionilor americani avea să fie păstrată până în 1964, la ”ruperea” de stalinism a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Diferența era că apăruseră tot mai multe filme românești, multe apreciate și astăzi, și nu doar de nostalgici. În anii ce au urmat, până în 1980, filmele occidentale au pătruns mai ușor în cinematografele noastre, dar apoi aveau să dispară din nou, lăsând loc celor rusești, din alte țări comuniste, în special cehoslovace sau poloneze.
Vizionările de filme americane, franțuzești și italienești avea să fie limitată spre sfârșitul ”Epocii de Aur” doar la sălile Cinematecii sau ale casei ARLUS, Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, unde o stranie ironie a sorții făcea să fie transmise marile filme ale lumii, tocmai pentru ca unii privilegiați să înțeleagă cât de decadentă ajunsese societatea capitalistă.
Iată textul raportului din 1955:
1. Una dintre modalitățile cele mai eficiente de propagandă în România comunistă sunt filmele artistice. Sunt prezentate filme sovietice, din țările satelit și occidentale. Cele sovietice sau din țările satelit sunt prezentate ca fiind cele mai bine cotate în lume. Totuși, cei care au văzut filmele sovietice în târgurile populare recunosc calitatea mai slabă decât a celor germane, de exemplu, care sunt și ele prezentate.
2.Filmele din așa-numitele țări capitaliste nu au fost prezentate în timpul Festivalului Internațional al Tineretului, care s-a ținut la București, în august 1953. Filmele din Vest în special cele italienești sau franțuzești sunt foarte populare și lumea s-a îmbulzit la filmul englezesc Hamlet. Cele mai de succes producții din Vest rulează doar o săptămână, în timp ce cele sovietice sunt programate două săptămâni.
3. Toate cinematografele sunt în proprietatea statului. Cinematografele din centru încasează de la 2.50 la 3.00 lei pe bilet, în timp ce cele de la marginea orașului încasează 1.25 lei. Biletele la filmele sovietice se vând la casa de bilete sau prin șefii de la Cultură, din instituții și întreprinderi. Fiecare teatru are un plan de venituri. Când acest plan nu este atins, Ministerul Culturii permite difuzarea de filme din Vest. Filmele noi americane sunt prezentate în teatre speciale pentru oficialii din partid, din Ministerul de Interne sau din Securitate. Aceste filme sunt rulate și pentru ziariști, conducători din Agerpres, de la Instiutul Român de Studii Sovietice, cu scopul de a fi criticate din punct de vedere ideologic.
4. Caravane de film care prezintă succesele sovietice, în special în agricultură, străbat țara. Cu ocazii speciale filme sovietice sau din țările satelit sunt prezentate gratuit.”