Chivu: "Cu Franţa va fi ultima noastră şansă!"

Căpitanul echipei reprezentative de fotbal a României crede că înfrângerea în faţa "cocoşilor" ne-ar putea fi fatală.

Pentru naţionala de fotbal a României, meciul toamnei se dispută sâmbă tă (ora 21.40, Antena 1), la Constanţa, în compania Franţei (vicecampioana lumii), o reeditare a duelului din Grupa C a Campionatului European (joc încheiat nedecis, scor 0-0). Meciul de-acum contează pentru Grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale şi are caracter decisiv. O înfrângere ne va arunca în afara luptei de calificare şi va atrage demiterea lui Victor Piţurcă.

Partida se dispută într-o perioadă nefastă pentru tricolori, care au început campania cu un eşec usturător, 0-3 cu Lituania. Accidentările pe bandă rulantă au perturbat planurile naţionalei, iar Piţurcă a adus în faţă figuri noi, apelând pentru acest joc la soluţii inedite: Galamaz, Găman şi Tameş. Singura veste bună este reprezentată de revenirile lui Adi Mutu şi Cristi Chivu, absenţi de la primele jocuri ale campaniei.

Tricolorii s-au reunit ieri la „Casa Fotbalului“, apoi au plecat la Constanţa.   Dacă în 2005, după înfrângerea cu Olanda, Chivu s-a răţoit la Generaţ ia de Aur, spunând că a stat cu fundul în poartă şi-l avea pe Hagi, ieri, căpitanul tricolorilor a schimbat macazul.

TRICOLORI

Lotul României pentru meciul cu Franţa Portari: Bogdan Lobonţ (Dinamo) şi Costel Pantilimon (FC Timişoara); Fundaşi: George Ogăraru (Steaua), Cristian Săpunaru (FC Porto), Dorin Goian (Steaua), Gabriel Tamaş (Dinamo), George Galamaz (Unirea Urziceni), Valerică Găman (Universitatea Craiova), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk) şi Mihăiţă Neşu (FC Utrecht); Mijlocaşi: Florentin Petre (Terek Groznâi), Dorel Stoica (Universitatea Craiova), Gabriel Mureşan (CFR Cluj), Răzvan Cociş (Lokomotiv Moscova), Iulian Tameş (FC Argeş), Cristian Chivu (Inter Milano) şi Marian Aliuţă (FC Vaslui); Atacanţi: Adrian Mutu (AC Fiorentina), Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Florin Costea (Universitatea Craiova), Bogdan Stancu (Steaua) şi Gigel Bucur (FC Timişoara).

INTERVIU

„Generaţia lui Hagi a fost mai valoroasă“ EVZ: Se poate spune că va fi ultimul tău turneu final de Campionat Mondial? Cristi Chivu: Da. Sper să mai prind un turneu final de Campionat European, dar sigur nu voi mai fi prezent la Mondialele din 2014. Aşa că va trebui să dăm totul pe teren, fiindcă, pentru mine şi pentru Adi (n.r. - Mutu), va fi ultima noastră şansă de a mai face performanţă la Mondiale. Nu te simţi frustrat că generaţia ta n-a reuşit performanţe similare cu cea a lui Gică Hagi şi Gică Popescu? (Zâmbeşte). Sunt mândru că joc pentru naţionala României. Asta este tot ceea ce contează. Sunt alţii care au motive să fie mai necăjiţi. Şevcenko a luat Balonul de Aur, dar cu naţionala Ucrainei n-are succese prea mari. N-am nici cea mai mică urmă de frustrare, n-am de ce să am, sunt mulţumit de realizările mele. „Dacă voiam să joc în Spania, aş fi plecat acolo“  Dacă ai compara lotul de acum cu cel din anii ’90, ce-ar fi de constatat? Generaţia lui Hagi şi Popescu a fost mai valoroasă decât a noastră, ţinând cont de rezultatele pe care le-a obţinut naţionala în acea perioadă. Ce mai, au fost mai valoroşi şi mai experimentaţi. Asta este explicaţia mea.  De ce nu mai reuşim să înregistră m succese la fel de mari şi în prezent?  Era altă lume în anii ’80, când s-au format jucătorii din Generaţia de Aur. Exista un Luceafărul, se creşteau copii şi juniori, era seriozitate, Steaua lua Cupa Campionilor. Acum, suferim la capitolul infrastructură. Liga I a crescut în valoare, dar nu cred că este mai bună decât cea din trecut. Atunci, Dinamo şi Steaua nu se poticneau atât de repede în cupele europene.   La ce echipă de club ai vrea să mai joci? Deocamdată, mă gândesc numai la Inter Milano. E cea mai bună echipă, de aia am şi ales-o. Dacă voiam să joc în Spania, aş fi plecat acolo. Nu mi-am pus problema să mă retrag în Liga I, fiindcă mai am mulţi ani de jucat. Important este să am continuitate.  Ce şanse avem să ne calificăm la Mondialele din Africa de Sud? Chiar dacă am pierdut cu Lituania, avem aceleaşi şanse ca toate echipele din grupă. Nimic nu s-a schimbat. Asta nu înseamnă că nu trebuie să batem Franţa.

Naţionala este ruptă la mijloc: Mirel Rădoi, Paul Codrea şi Bănel Nicoliţă sunt accidentaţi. În locul lor a apărut Iulian Tameş

CAZURI Lista absenţilor Reprezentativa României se confruntă cu mari probleme de lot, în timp ce la francezi doar Nicolas Anelka este incert. Cele mai multe probleme se înregistrează în rândul mijlocaşilor.

Iată lista absenţelor:

> Mirel Rădoi (accidentat) > Paul Codrea (accidentat) > Bănel Nicoliţă (accidentat) > Marius Niculae (accidentat) > Daniel Niculae (neconvocat, fără meciuri în picioare) > Cosmin Contra (neconvocat, fără meciuri în picioare)

Victor Piţurcă,selecţionerul României: "Numai printr-o luptă fantastică îi putem învinge pe francezi. Jucătorii noştri trebuie să lase la o parte tracul şi emoţiile. Dacă pierdem, nu plec. De ce să plec?" UITAT

Dinamovistul Florin Bratu: „Sunt supărat fiindcă n-am fost convocat la lot“

Selecţia lui Victor Piţurcă ridică şi de această dată semne de nedumerire. Selecţionerul l-a convocat pe timişoreanul Gigel Bucur, dar n-a avut ochi pentru dinamovistul Florin Bratu, atacantul liderului Dinamo. „Normal că sunt supărat. Nu mă aşteptam să nu fiu convocat. Dacă n-am fost luat la lot, înseamnă că nu merit“, ne-a declarat ieri golgheterul Ligii I, cu şapte reuşite. Piteşteanul Iulian Tameş a mai cochetat cu echipa naţională. În 2000, Loţi Bölöni l-a convocat pe cel poreclit „Mizil“ la un trial. Pe atunci, micuţul mijlocaş juca la Dinamo, unde era om de bază.   „Constat că fotbaliştii convocaţi joacă la echipele lor. Cred că Galamaz şi Găman au fost bine monitorizaţi, dacă au ajuns la naţională. E de înţeles de ce n-au fost luaţi Contra şi Daniel Niculae, fiindcă nu joacă la echipele lor de club“, a comentat fostul internaţional Viorel Moldovan deciziile lui Piţurcă.

AVERTISMENT

Viorel Moldovan: „Nu ne permitem paşi greşiţi!“

Viorel Moldovan e extrem de ataşat de Franţa, ţară în care, în 2001, a reuşit să câştige titlul cu FC Nantes. „M-am simţit bine în Franţa. Am petrecut cinci ani superbi. Am fost respectat şi iubit la Nantes. Urmăresc atent fotbalul francez. Sunt legat de cultura acestui popor. Copiii mei studiază în franceză la şcoală. Practic, vorbesc mai bine franceza decât româna!“, spune fostul internaţional. „La Euro am jucat prea defensiv“

De la partida de sâmbătă, bistriţeanul aşteaptă o victorie a tricolorilor.   „Sper să câştige naţionala. Ar fi superb. Va fi un meci tacticizat. Nu-ţi permiţi să rişti prea mult contra Franţei. Poate va fi precum partida de la Euro, când am jucat totuşi prea defensiv. Ar trebui să jucăm tot de aceeaşi manieră şi să speculăm fazele fixe şi probleme lor de organizare din apărare. Trebuie să marcăm. Meciul va fi dificil şi pentru francezi. Cine va pierde va avea şanse mici de calificare. Nu ne permitem paşi greşiţi, după ce am ratat complet meciul cu Lituania. Vor urma deplasări grele, în Lituania, în Franţa, în Serbia, Austria. Ehe, vom avea viaţă grea. Noi, când am avut probleme, am reacţionat pozitiv“.   Moldovan n-a dorit să comenteze situaţ ia selecţionerului, care ţine cu dinţii de scaun. „Omule, nu-i treaba mea! El ştie mai bine ce are de făcut. Nu vreau să comentez legat de acest subiect“, spune Moldovan, care a contestat în câteva rânduri tactica lui Piţurcă, precum şi jucătorii selecţionaţi.   Gabi Mureşan: „Ei au tot atâtea puncte ca şi noi“

Valerică Găman, stoperul „Ştiinţei“, era ieri în al nouălea cer: „Sper ca această convocare să nu fie şi ultima la echipa naţională. Vreau să confirm aşteptările selecţionerului. Nu mi-a venit să cred când mi s-a spus că sunt chemat la naţională. Am emoţii mari înaintea acestui meci“. Gabi Mureşan, eroul din ultimele meciuri ale Clujului, părea mult mai curajos. „Nu mă sperie niciun jucător din echipa naţională a Franţei. Şi ei au tot două picioare şi tot atâtea puncte ca şi noi“.Daniel Conţescu