Fostul general Mihai Chiţac, condamnat în dosarul „Revoluţia de la Timişoara”, a fost internat, în această dimineaţă, în Spitalul de Urgenţă Floreasca, pentru primele investigaţii medicale în vederea operaţiei de extirpare a splinei.
Prof. Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie din cadrul spitalului, a precizat că în această seară se va face un bilanţ al analizelor şi se vor pune la punct detaliile intervenţiei chirurgicale.
Mihai Chiţac, în vârstă de 81 de ani, are la dispoziţie o lună de zile pentru această intervenţie chirurgicală, dar şi pentru una pe cord, dacă medicii decid că pacientul se recuperează bine, aşa au stabilit magistraţii Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, pe 17 iunie.
Chiţac, condamnat anul trecut la 15 ani de închisoare pentru implicare în reprimarea manifestanţilor de la Timişoara, este la a doua eliberare pe motive medicale, după cea din 2008.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 10:43