Chiţac, în spital. Stănculescu aşteaptă eliberarea

Chiţac, în spital. Stănculescu aşteaptă eliberarea

DECIZII. Condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Revoluţia de la Timişoara”, generalul (r) Victor Stănculescu va afla, peste aproape trei săptămâni, dacă va fi eliberat condiţionat din motive medicale.

Aşa au decis, ieri, magistraţii militari, după ce apărătorii generalului au reclamat faptul că raportul de expertiză medico-legală conţine diferenţe majore de opinie între experţii cardiologi şi cei neurologi, în privinţa stării de sănătate a lui Stănculescu. Şi procesul fostului general Mihai Chiţac bate pasul pe loc, avocatul acestuia, Alice Drăghici, cerând din nou prelungirea perioadei de întrerupere a pedepsei pentru clientul său.

Şi asta în baza unui act medical semnat de fostul ministru al sănătăţii, Daniela Bartoş, care atestă faptul că generalul este internat la Spitalul Floreasca. La începutul acestei luni, Bartoş a depus mărturie şi în favoarea medicului Şerban Brădişteanu, judecat pentru corupţie şi apărat tot de Alice Drăghici.

Ne puteți urmări și pe Google News