Chirurgie robotică de lux la Spitalul Floreasca

Chirurgie robotică de lux la Spitalul Floreasca

Robotul chirurgical Da Vinci, care operează cu precizie cancerul de prostată, dar şi afecţiuni complicate ale inimii, a fost repus în funcţiune, ieri, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.

Cu toate că este singurul aparat de acest fel din ţară, robotul nu a mai fost folosit de acum doi ani, când a fost adus în România.

Sub supravegherea unor traineri din Grecia şi Belgia, chirurgii români au operat, zilele trecute, prin această tehnică trei pacienţi care sufereau de afecţiuni ale prostatei şi glandei suprarenale.

„Va fi o chirurgie de lux, iar pentru astfel de intervenţii pacienţii vor plăti în jur de 3.000 de euro“, a explicat Claudiu Turculeţ, managerul spitalului. Bolnavii operaţi printr-o astfel de tehnică se recuperează mai uşor datorită inciziilor mici şi pierderilor limitate de sânge din timpul operaţiei. De asemenea, sunt spitalizaţi mai puţin.

„Marele avantaj este că în timpul operaţiei vezi în spaţiu, aprecierea profunzimilor ţesuturilor este foarte bună, iar precizia, mult mai mare“, a explicat chirurgul Şerban Brădişteanu. Cu acest robot, operaţiile se pot face şi de la mii de kilometri distanţă. Cu robotul poate fi făcute operaţii pe inimă, la prostată, în sfera ginecologică, precum şi în cea abdominală.

Ne puteți urmări și pe Google News