Una câte una, gările sunt vândute sau închiriate pe sume modice şi ajung case de locuit, cârciumi sau material de construcţii pentru hoţi. În România se poate trăi oriunde, chiar şi în gări.
Lenjeria care atârnă pe sârmă la uscat, mirosul de mâncare sau trenurile care opresc mai încolo de gară pentru a nu deranja chiriaşul nu mai surprind pe nimeni. În pragul falimentului şi departe de a arăta precum suratele lor din Europa civilizată, CFR-ul închiriază din spaţiul şi aşa prea mic unor „investitori“ care ulterior blochează accesul călătorilor pe peron.
Motivul este simplu: „Gara s-a privatizat!“. Altele, în schimb, s-au transformat în dormitoare pentru propriii angajaţi sau pentru solicitanţii de locuinţe sociale. Chirie cât un pachet de ţigări
În Gara Titan Sud, din Bucureşti, la etaj, zece familii, toţi CFR-işti, locuiesc cu chirie, în schimbul unei sume modice: cinci lei pe lună, adică echivalentul unui pachet de ţigări.
Singurul tren care mai opreşte în gara de la Republica este personalul de Olteniţa.
Toalete în capătul holului
În „blocul“ lor se intră pe o uşă mâncată de rugină, iar până la etaj peisajul este dezolant. Pereţi scorojiţi, neatinşi de bidinea de ani întregi. Geamurile sunt sparte, iar ţevile de încălzire sunt învelite în carton.
Un coridor strâmt, cu câte cinci „garsoniere“ pe fiecare parte, cu încălţări aşezate pe preşul de la intrare, în faţa unor uşi albe, vechi, identice. Toaletele sunt în capătul culoarului, la comun, patru în total, de o parte şi de alta, şi două camere de duş.
Printre locatari, şi doamna Ioana, în prag de pensionare. Îmbrăcată în haina de serviciu, ea locuieşte aici de 11 ani. „Lucram la altă gară şi m-a văzut şeful supărată. I-am zis că începe fata mea liceul şi n-are unde să stea. Mi-a dat aprobare şi mi-a zis să merg la regională să-mi dea o cameră. La început nu m-a încântat, am zis că e o tâmpenie. Când am văzut cât de mari sunt chiriile, ne-am mutat.“
Cheltuieli reduse
Zgomotul nu mai reprezintă de mult o problemă. „Ne-am obişnuit, la un moment dat nici nu mai auzi trenul“ şi nici zgomotul de la restaurantul de peste drum.
Întreţinerea lunară a unei astfel de locuinţe costă cam 20% din salariul unui CFR-ist. La cei cinci lei chirie lunară se adaugă „cam 150 de lei căldura iarna, plus lumina şi apa. Curentul vine un pic mai mult, este instituţie de stat“, susţine locatara.
Femeia spune că se simte în podul gării chiar mai bine ca acasă. Singurul ei regret: „Noi, CFR-ul, eram văzuţi altfel, acum nu mai avem nicio trecere. Nu mai e renumele care a fost odată“.
"Nici trenul nu opreşte în gară, ci puţin mai încolo, ca să nu fie domnul Chiş deranjat. Noi, cei care venim la tren, stăm pe sub copaci, pe unde putem, când plouă. Asta e sala noastră de aşteptare, sub pomi.", Costică Popa, sătean din Călugăreni
LA ÎNDEMÂNĂ
Cum să furi o staţie CFR
Gara Bârzeşti din judeţul Vaslui, aflată în proprietatea Regionalei CFR Iaşi, a devenit inaccesibilă călătorilor după ce un instructor din cadrul Regionalei CFR Iaşi a închiriat o parte a acesteia şi o consideră proprietate privată.
Iniţial, în 2006, Ovidiu Gheorghe Chiş, instructor la Şcoala de Mecanici de locomotivă, a închiriat clădirea la un preţ de doar 45 de lei pe lună. Cu timpul, el a modernizat-o, a schimbat geamurile, şi-a făcut gospodărie zootehnică şi a făcut gard pe peronul staţiei, blocând accesul călătorilor.
„Ne băgăm unii în alţii“
Oamenii din regiune au făcut plângere la primărie, la prefectură şi la Consiliul Judeţean Vaslui, dar nu s-a luat nicio măsură, deşi unii au primit asigurări că se vor face verificări în cazul „gării lui Chiş“.
O femeie cu un copil, în aşteptarea unui tren personal, povesteşte că „atunci când plouă sau ninge, ne băgăm unii în alţii pe lângă clădirea fostului WC, ne mai adăpostim de vânt, punem un celofan în cap şi stăm până vine trenul“.
„Ne-a spus să plecăm, că e privat“
Alţii, călători fideli CFR-ului, sunt revoltaţi. „Acest domn face ce vrea el. Astă-iarnă, eram mai mulţi oameni din sat şi aşteptam trenul. Era ger şi bătea vântul. Am vrut să stăm lângă gardul ridicat pe peron, dar a ieşit femeia lui Chiş cu apă clocotită în sticle de plastic şi a aruncat în noi. Ne-a spus să plecăm de lângă gard, că e privat“, povesteşte Gela Sandu, o femeie din Bârzeşti.
Primarul comunei Ştefan cel Mare, Emil Huzum, de care aparţine Bârzeştiul, a declarat că, în ciuda numeroaselor sesizări făcute la Regionala CFR Iaşi, nimeni nu a dat niciun răspuns la această problemă. (Alina Darie)
În staţia Tomnatic s-a instalat un locatar clandestin
Pe traseul Timişoara - Sânnicolau Mare, jumătate din gările în care trenul face staţie arată ca după bombardament. > Tabloul deplorabil apare în staţia Tomnatic. Gara, practic, nu mai există. Doar la etajul clădirii s-a instalat un locatar clandestin, care însă şi-a pus antenă de satelit. Din fostul peron, hoţii au furat mai toate cărămizile, aşa că totul arată ca o ruină. > Şi gara din Petroşani, una dintre cele mai vechi clădiri ale municipiului hunedorean, a ajuns aproape impracticabilă pentru că, de foarte mulţi ani, nu a mai fost reparată. Lucrări de reabilitare şi de modernizare ale clădirii şi ale peroanelor sunt aproape inexistente, iar călătorii care au neşansa de a fi nevoiţi să coboare din tren pe întuneric îşi pot rupe oricând picioarele în peroanele pline de gropi. Iluminatul gării se face la mila autorităţilor locale, întrucât cele trei becuri care luminează staţia CFR sunt branşate la iluminatul public. În medie, pe lună, pe aici trec aproximativ 20.000 de persoane. (Georgeta Petrovici, Marius Mitrache)
BUSINESS
Gară personală, cu doar 6.000 de euro
Staţia CFR vasluiană Docăneasa a fost adjudecată cu doar 220 de milioane de lei vechi, acum doi ani, când Direcţia Generală de Finanţe Galaţi a scos mai multe gări la vânzare, din cauza datoriilor la stat ale Regionalei CFR Iaşi. Ea a fost cumpărată de Genovica Aron, 45 de ani, fiică de ceferist. Aflată pe teritoriul comunei Vidnerei şi abandonată imediat după 1989, gara din satul Docăneasa ajunsese, în 2006, într-o stare jalnică, năpădită de buruieni şi dărâmată în mare parte.
„Nu vreau să menţin specificul obiectivului“
Cu toate acestea, proprietara susţinea că imobilul, întins pe o suprafaţă de 262 mp, este unul rezistent. „Nu mai vreau să menţin specificul obiectivului, adică nu vreau să mai fie gară! Oamenii care vor să plece din Docăneasa pe calea ferată se vor deplasa cam la o sută de metri distanţă de gară, unde este un canton care le asigură şi biletele“, afirma atunci proaspăta proprietară. Noua destinaţie a clădirii era cea de spaţiu de producţie, cu intenţia de crea locuri de muncă pentru localnici, mulţi dintre ei fiind asistaţi social. „Dar nimic nu s-a mai făcut după ce a fost cumpărată. Nici modernizare, nici fabrică!“, spune acum supărată Ioana Ariton din satul Docani, aflat la cinci kilometri de fosta gară.
Staţia fără trenuri
Într-o situaţie de-a dreptul hilară este gara din Săveni, judeţul Botoşani. Singura staţie CFR construită după Revoluţie este şi ea pe cale de a deveni sediu de locuinţe sociale, din cauză că pe acolo, de foarte mult timp, nu mai trec... trenuri. Mai mult, solul pe care era construită a început să cedeze. Fostul primar al oraşului Săveni, Traian Romaniuc, preciza anul trecut că jumătate din clădirea staţiei este deja locuinţa a două familii nevoiaşe. Dar, ca şi celelalte, gara Săveni urmează a fi vândută în cel mai scurt timp, iar viitoarea destinaţie nu se cunoaşte.
O soartă mai bună a avut gara din localitatea prahoveană Izvoarele, privatizată în 2004. Cel care a cumpărat-o - tot un ceferist - a modernizat-o şi a transformat o parte din ea în locuinţă. Dar a păstrat destinaţia iniţială a sălii de aşteptare, pentru ca pasagerii să aibă unde să se adăpostească până la sosirea trenului.