Despre Sfântul Mucenic Hristofor se povestește că ar fi fost un păgân creștinat din Țara Chinocefalilor, un trib de oameni fioroși, din deșertul Siriei, daca nu dintr-o insulă a Oceanului Indian, cum scrie Marco Polo, când pomenește de "chinocefali" - sălbaticii cu fețele aidoma buldogilor. Aceștia obișnuiau să își taie obrajii, să își pilească dinții si să remodeleze capetele copiilor încă de la naștere, numai cu scopul de a descuraja atacurile invadatorilor.

Sfântul Mucenic Hristofor este un sfânt înfăţişat în frescele bisericii având cap de câine. Nu mulţi dintre noi cunosc existenţa sfinţilor cu cap de câine (chinocefali) sau de miel, cu toate că de multe ori am rămas surprinşi văzând această silueta pe pereţii vechilor mănăstiri sau biserici creştine.

Tradiţia creştină răsăriteană, alături de legendele locurilor, mărturiseşte faptul că Sfântul cu cap de câine Hristofor a trăit pe vremea împăratului Deciu, în jurul anilor 250; o altă datare a vieţii acestuia ne arată anul 308, iar că prigonitor pe cezarul Maximin Daia. Legat de viaţă şi chipul acestuia, asemănător cu cel al unui câine, există însă două posibile variante, păstrate până astăzi. Prima varianta este aceea a tânărului minunat, care se roagă să i se ia frumuseţea, spre a nu mai sminti pe nimeni prin această, iar a două varianta aminteşte faptul că acesta făcea parte dintr-un trip al chinocefalilor, iar convertit la Hristos, el ajunge să fie omorât, devenind astfel martir. Ambele variante sunt impresionante, atât jertfirea frumuseţii proprii, cât şi iubirea lui Hristos indiferent de toate circumstanţele exterioare, arată minunată lucrare a Duhului Sfânt în inima omului.

Prima varianta - Hristofor cel preafrumos. Această ţine mai mult de tradiţia populară creştină. Sinaxarul din Minei ne spune că Sfântul Mucenic Hristofor era un tânăr de o frumuseţe rară, care, din dragoste pentru Hristos, a ales să renunţe la viaţă să normală. În orice loc ajungea, el stârnea ispite prin frumuseţea trupului şi chipului sau, lucru ce făcea că orice faţă să se tulbure şi să-şi piardă liniştea. Veşnic întristat de mâhnirile pe care le pricinuia în mod involuntar, tânărul Hristofor s-a rugat lui Dumnezeu să-i ia frumuseţea, pe care tot El i-o şi dăduse. Rugăciunea acestuia, făcută cu durere în inima, a fost ascultată, prin urmare, a două zi el s-a văzut lipsit de acea cruce grea a frumuseţei, în loc de cap de om el având cap de câine. În unele locuri se menţionează că mucenicul avea cap de miel.

Schimbarea frumuseţii pe urâţenie, în urmă rugăciunii veşnic ascultate de Dumnezeu, a fost făcută numai şi numai spre a scapă de legătură păcatului, căci scris este: "Vai celui prin care vine ispita." Foarte frumos spune , zicând: "Iubirea lui Dumnezeu nu-i lasă pe cei îndrăgostiţi să fie ai lor, ci ai celor de care sunt îndrăgostiţi." Această este dragostea care l-a împins pe Sfântul Hristofor să renunţe la frumuseţea trupului.

Cea de-a două variantă - Hristofor cel din tribul chinocefalilor. Această ţine mai mult de cele dintâi relatări scrise păstrate cu viaţă sfântului. Cel mai vechi manuscris haghiografic privind viaţă sfântului cu cap de câine aparţine episcopului Teofil Indianul, în limba greacă, încă de pe la jumătatea secolului al IV-lea. Potrivit acesteia, Sfântul Mucenic Hristofor era un soldat originar din nordul Africii. Tânărul soldat avea un chip de nemaivăzut, faţă lui semăna cu cea a unui câine, iar cuvintele îi erau stâlcite. Cu toate că acesta înfiora pe tot omul care îl vedea, el nu avea un comportament fioros. Prins de către armata română, el ajunge prizonier în temniţele unde creştinii erau adesea aruncaţi şi ei. Intrând în contact cu iubitorii de Hristos din Antiohia, el se converteşte la creştinism. În cele din urmă, alături de mulţi alţi creştini, şi tânărul Hristofor va muri pentru nelepadarea dreptei credinţe.

Mai întâi i s-a cerut lui Hristofor să se lepede de Hristos. Când acesta a refuzat, a fost legat de un scaun de fier care a fost apoi aşezat deasupra focului. Scaunul s-a topit, însă Hristofor a rămas nevătămat. Atunci împăratul care a cerut moartea lui Hristofor a poruncit arcaşilor să îl ucidă trăgând în el cu săgeţile, însă toate săgeţile au ratat ţinta, iar o săgeată l-a rănit pe împărat la un ochi. Cuprins de furie, împăratul a poruncit atunci ca sfântului să i se taie capul. Capul tăiat al lui Hristofor i-a spus împăratului să ia puţin din sângele lui şi să-l pună pe ochiul rănit, iar când acesta a făcut aşa, rana i s-a vindecat şi el s-a convertit la creştinism.

Despre Sfântul Hristofor se mai spune că era un bărbat foarte înalt, de o forţă neobişnuită, care îşi câştiga pâinea ajutând oamenii să treacă un râu învolburat purtându-i în spinare. Într-o bună zi, a întâlnit un copil care i-a cerut să îl treacă râul. Pe măsură ce înainta în râu, copilul devenea tot mai greu, astfel încât Hristofor, uluit de faptul că un copil putea să doboare un bărbat atât de puternic cum era el, a început să se teamă că aveau să se înece amândoi. Copilul i-a descoperit atunci că era Hristos însuşi, iar greutatea lui era dată de povara lumii pe care o luase asupra Sa. Deşi se cunosc atât de puţine lucruri despre viaţa Sfântului Hristofor, sunt multe lucruri de învăţat din această întâlnire a lui cu Hristos pe Care L-a purtat în spate. Povestea lui ne aminteşte că toţi creştinii sunt chemaţi să se „îmbrace” în Hristos, purtându-şi fiecare crucea dată lui. Hristofor şi-a purtat "crucea" (pe Hristos însuşi) şi în cele din urmă a suferit martiriul pentru credinţă, împlinind astfel porunca lui Hristos, "cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine" (Matei 10,38).

Hristofor (purtătorul lui Hristos) este recunoscut în întreaga lume creștină ca fiind protectorul turiștilor și șoferilor, existând credința că dacă i te rogi, drumul îți va fi fără griji și ferit de accidente. Este, într-adevăr, unul dintre cei mai uimitori sfinţi ai Bisericii lui Hristos, fiind prăznuit pe 9 mai.