Casa lui Kong Lu e a doua după colţ. Gardul de şipci dese oprește ochii porniți pe iscoadă să pătrundă în interiorul curţii.
De la capătul străzii Cuţarida, câmpul se deschidea larg până hăt departe spre Băneasa, unde se profilau în zare instalațiile de telegrafie fără fir.
Ziarista Margareta Nicolau pune mâna pe o piatră și ciocănește vârtos în scândura de brad. Era o dimineață din primăvara lui 1932. De aici poveștește Margareta:
Un zăvod sare disperat dintr-un colț și cât pe aci să încalece zăplazul. O femeie de vârstă mijlocie, cu o basma galbenă legată întro parte lăsând să i se vadă cârlionţii blonzi iese cu mare grabă la poartă.
E Simina Albu, soţia chinezului pripășit pe meleagurile noastre. Tatăl ei ţine o prăvălioară mai sus, spre atelierele Grivița, și vizita mi-o motivez
în legătură cu marfa micului magazin. Îi ofer, cu mult sub costul engros-ului, alimente de de primă necesitate.
Simina Albu își laudă soțul
Zahărul îl vând cu preţul făinei de lux şi ea se uită lung la mine, cu o frântură de bănuială în privier.
- Vedeți, noi ne păzim să avem de a face cu poliția. Dar poftiţi vă rog înăuntru!
Bărbatul ei șade într-un colt, lângă sobă, şi peticeşte nişte saci.
Când ridică capul am un imperceptibil fior de surprindere.
Doi ochi oblici ca de smoală însufleţesc trăsăturile chipului, de-un galben palid-cafeniu. Hainele verzui de postav armonizează cu culoarea pielii.
- Lu - i se adresă Simina - tu ce părere ai - şi îi repetă propunera mea.
- Si l'afacere este bonne, îngăimă el, cu o voce subțirică, de parcă ar fi izvorât din creştetul capului.
- Harnic soț, spun eu apropiindu-mă de el.
- Hărnicia n-ar fi nimic nimic, pe lângă bunătate şi cuminţenie. De trei ani când suntem cununaţi nu mi-a ieşit odată din voie. Şi doar nu sunt o fire domoală. Înaintea lui cu doi bărbaţi am fost la tribunal.
- Dar părinții, rudele, ce-au zis când au văzut că vrei să-ţi întemeiezi un cămin cu un om atât de străin legii şi naţiei dumitale?
- A fost la început zarvă mare. Hohotiau cumetrele de peste șapte mahalale, ziceau că-i din ceia care mănâncă şobolani şi câini.
Lu surâse, clătinând capul în semn de protestare.
Simina reluă:
- Am pus piciorul în prag prag şi am închis uşa oricui nu-mi convenia. Vecinii au făcut petiţii, să mă ducă la casa de nebuni. În sfârşit lucrurile s-au isprăvit cu bine. Dar mie mi-a rămas multă ură în inimă, pentru oameni care n-aveau nimic de împărţit cu mine.
După jelania femeii urmară câteva clipe de tăcere.
Lu nu-şi nu-și lăsase o clipă acul din mână.
- Vezi - i-am vorbit eu - te aşteptai ca într-o ţară atât de îndepărtată să găseşti o tovarăşe atât de iubitoare?
- C’est le destin, madame!
Și omul din rasa galbenă începu să-şi rememoreze, fără să se lase rugat, zbuciumata existenţă, până în clipa statornicirii cu Simina.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric