China se confruntă și cu gripă aviară. Zeci de mii de păsări moarte

China se confruntă și cu gripă aviară. Zeci de mii de păsări moarte

De parcă pandemia cu noul coronavirus nu era destul, China a confirmat că se confruntă și cu un virus nou de gripă aviară extrem de agresiv. Anunțul a fost făcut duminică, de oficialii  chinezi.

O tulpină foarte agresivă de H5N1 a fost descoperită în provincia Hunan, a anunțat ministrul Agriculturii. Deja virusul a ucis 4.500 de pui și găini la o fermă din Shaoyang, un oraș aflat din sud-vestul provinciei Hunan, notează Business Insider, care citează Reuters. Autoritățile au sacrificat alte aproape 18.000 de păsări din ferma respectivă, dar și de la fermele din jur, pentru a preîntâmpina extinderea bolii.

“Foarte rar se întâmplă ca o persoană care intră în contact cu părăsile infectate să ia virusul, iar transmiterea, ulterior, de la om la om, e foarte rar întâlnită. (...) Rata mortalității la persoanele infectate cu virusul gripei aviare H5N1 este de 60%”, arată Organizația Mondială a Sănătății, conform aceleiași surse.

Descoperirea acestui nou virus accentuează criza din China unde deja au murit 304 persoane ca urmare a contactării noului coronavirus. O altă persoană a decedat în Filipine. În acest moment sunt peste 14.000 de persoane infectate în China, înregistrându-se cazuri izolate și în alte 25 de țări.

Sursa: Libertatea.ro

Sursa foto: EPA

 

Ne puteți urmări și pe Google News