China dezvoltă un nou SATELIT TERIBIL, echipat cu laser, care poate DETECTA SUBMARINE
- Antonia Hendrik
- 2 octombrie 2018, 14:11
Proiectul numit „Guanlan” reprezintă un progres major în arsenalul militar al Chinei. Satelitul poate fi folosit în războiul anti-submarin, iar cercetătorii consideră că acesta va fi capabil să identifice ținte până la 500 de metri sub mare.
Mass-media chineză anunţă că satelitul a fost lansat oficial în luna mai la Laboratorul Național de Știință și Tehnologie Marină din Qingdao, provincia Chandong din estul Chinei.
Potrivit Daily Star, satelitul își propune să consolideze activitățile de supraveghere ale Chinei în oceanele lumii. Designul satelitului este conceput în laborator, însă părțile cheie ale acestuia au fost dezvoltate în mai mult de 20 de instituții de cercetare și universități din China.
"Se va schimba aproape totul", a declarat un cercetător: "Soarele poate pătrunde numai la 200 de metri sub suprafața oceanului, laserul atinge 500 de metri". Echipele de cercetare navale au lucrat ani de zile să dezvolte un reflector cu laser pentru submarine spion. Când fasciculul laser atinge submarinul, unele impulsuri se vor întoarce și vor fi detectate de senzorii care determină locația, forma și viteza "obiectului" aflat sub țintă.
Experimentele efectuate în perioada războiului rece de către oamenii de ştiinta americani şi sovietici au fost capabile să atingă adâncimea maxima de detectie până în suta de metri. La începutul acestui an, Daily Star Online a dezvăluit ceva în acest sens despre China: că ar dezvolta un super-laser suficient de puternic pentru crea o gaură în spaţiu. Iar astăzi se confirmă despre existenţa unui laser care poate pătrunde sub apă până la 500 de metri şi că ar fi fost şi lansat oficial dacă e să dăm crezare presei chineze.