Am asistat în weekend la o excelentă demonstrație de erudiție, înfruntare a minților și a argumentelor, dar și bătălie pentru maniulare și dezinformare, știința discursului și a politicii și război informațional, de-a dreptul, cu mințile celor prezenți – circa 2000 de participanți în sală.

Și a meritat, pentru că este cel mai interesant experiment: Niall Ferguson, Hoover Institution, Stantford University, autorul celebrei cărți Civilisation: The West and the Rest s-a încontrat cu Fareed Zakaria, gazdă la CNN, și el autor a numeroase cărți dintre care cea mai interesantă The Post-American World, pentru a dezbate perspectiva și starea actuală a lumii liberale. În sală, experți internaționali, oameni de afaceri de top și personalități politice din întreaga lume care au votat la început și la sfârșit opțiunea preferată, iar câștigător a fost declarat cel care a convins mai multă lume să-și schimbe opinia.

 

Niall Ferguson a ales să apere faptul că Ordinea Internațională Liberală a dispărut. El a ales cea mai simplă variantă de manipulare și dezinformare, aceea de a muta întreaga dezbatere de la tema indicată într-o dezbatere despre China și măsura în care s-a integrat ea în actuala lume și dacă este bine să provoace Statele Unite ca superputere globală. Nu trebuie să mai spunem că Niall Ferguson a câștigat: a convins mai mulți experți din sală cu jocul său de alunecare spre alte teme controversate și unde rivalul său avea opinii afirmate public, clar discutabile.

 

Metoda și manipularea a fost transparentă. Critic acerb al lui Obama și, întrucâtva, apărător al lui Trump, Niall Ferguson este, cu certitudine, unul dintre cei mai mari critici ai Chinei și ai drumului Beijingului spre postura de azi, insistând chiar că ordinea internațională liberală a făcut ca cea mai puternică dictatură comunistă a lumii (mai puțin Coreea de Nord) să fi devenit superputere a lumii și challenger la dominația globală prin metode subversive, dolozive, furt intelectual, spionaj și hacking.

 

Interesantă mi s-a părut însă atât definiția Ordinii Internaționale Liberale – societatea deschisă, lumea condusă de reguli și multilateralismul – dar mai ales manipularea de către Ferguson a perioadelor: pe cât timp Fareed Zakaria punea dezbaterea în varianta post-1945 și confruntarea cu lumea autoritarist-comunistă de sorginte sovietică, în perioada Războiului Rece, Niall Ferguson a redus-o la varianta post- 1991(prăbușirea Uniunii Sovietice) sau chiar post 2001(după 11 septembrie), canalizând totul pe perioada de după lansarea doctrinei Putin și creșterea Rusiei. Acest tip de acțiune a adus și ea câștig de cauză prin decuparea atenției publice și canalizarea ei spre perioade favorabile opțiunii apărate de Ferguson, pe care se punea reflectorul.

 

În fine, după un alt exemplu celebru – Sfântul Imperiul Romano-German – care nu era nici Imperiu, nici Sfânt, nici Roman, Niall Ferguson a contestat de plano chiar ideea unei Ordini Internaționale Liberale – care nu ar fi nici ordine/ordonată, nici internațională pe deplin, și nici liberală din cale afară(prin încălcările făcute de majoritatea protagoniștilor relevanți, în timp). Butada a prins, chiar dacă în spate era doar o distincție a întinderii ordinii – ea exista, funcționa, dar nu cuprindea lumea până la ultimul cătun în 1945, pentru că s-a dezvoltat și extins în timp. Deci Niall Ferguson a decupat, de fapt, toate argumentele care era defavorabile susținerilor sale, legate de creșterea și victoria liberalismului asupra lumii comuniste, și a păstrat doar ce a vrut în dezbatere, perioadele și secvențele care îi erau favorabile argumentației sale. Unde are dreptate Niall Ferguson este atunci când identifică ingredientul principal al Ordinii Internaționale Liberale; dominația indisputabilă a Statelor Unite la nivel global și interesul său pentru a menține, a extinde și a impune ordinea liberală în lume ca politică americană, care astăzi a pălit sub Trump.

 

Întreaga dezbatere a adus cele mai corecte și incontestabile argumente ale plus-valorii și relevanței Ordinii Internaționale Liberale: acorduri comerciale globale, respectarea regulilor dreptului internațional, multilateralismul și măcar aparența de acceptare a tuturor argumentelor la masă, democratizarea extinsă, extinderea drepturilor pentru cât mai mulți oameni ai lumii, toate au fost aduse pe masă. Dar și evoluțiile actuale.

 

America lui Trump, cea care a creat și a beneficiat cel mai mult de Ordinea Internațională Liberală este cea care o contestă azi. Iar baza majoră de contestare vine atât de la neînțelegerea unor fenomene, de la senzația că alții profită mai mult de SUA prin aceste reguli, dar mai ales din cauza că, intrând în această lume și folosind avantajele sale, China a crescut enorm și a ajuns, nemeritat, să pună sub semnul întrebării dominația americană - comercială, economică și militară. E adevărat, fiind lăsată să folosească metode nesancționate cu care, de fapt, a alterat cometiția corectă și loială, care e parte inseparabilă a Ordinii Internaționale Liberale.

 

Deci Donald Trump contestă azi, în numele SUA, Ordinea Internațională pe motiv că nu a reușit să îngrădească China, și o sancționează cu taxe și impozite pentru a o aduce la masa de negocieri sau a o prăbuși la locul pe care-l merită, în imposibilitatea reală de a contesta supremația Statele Unite. China apără Ordinea Internațională Globală care-i profită azi iar Rusia este singura care contestă de plano și abordează revizionist de-a dreptul ordinea mondială actuală, de pe pozițiile ideologice ale unui autoritarism crunt și a nevoii de a distruge ordinea internațională pe toate segmentele.

 

Ceea ce nu apare neapărat în această dezbatere – dar a fost acceptat și argumentat de ambii competitori ai dezbaterii, Niall Ferguson și Fareed Zakaria – este că Ordinea Internațională Liberală este cea care distruge, prin finalitate, orice abordare autoritaristă și societate închisă. China confruntată cu economia de piață și fluxurile informaționale și financiare globale, își termină autoritarismul în 10 ani, semnele componentelor liberale ale sale – Taiwanul, Hong Kong-ul în primul rând, dar și Tibetul, Xijanul sau chiar Mongolia fiind simptome ale acestui proces, alături de clasa mijlocie chineză, născută de această economie de piață și care aspiră și la libertate.

 

Pe de altă parte, Rusia e la finalul unei epoci în care se poate opune, poate da decrete anti-globalizare sau împotriva globalizării Ordinii Internaționale Liberale, dar care au efectul decretelor împotriva legii gravitației, iar modelul liderului autoritar, verticala puterii și dominația autoritară pălește în fața societății în evoluție și în Rusia lui Putin. O bătălie don quichotească cu morile de vânt, în ultima fază a prăbușirii sistemului controlului centralizat și absolut asupra resurselor, informației și a societății și în Rusia. O demonstrează rezultatele ultimelor alegeri locale și protestele de stradă ale opoziției neacceptată pe listele electorale.