Vizita în Taiwan a președintei (speakerul) Camerei Reprezentanților a SUA - Nancy Pelosi, a treia persoană în ierarhia instituțională americană - a creat un incident diplomatic între Washington și Beijing iar unii comentatori politici, între ei și diplomați cu experiență, s-au grăbit să afirme că evenimentul în discuție ar deschide o criză majoră în relațiile chino-americane. S-au lansat chiar unele speculații privind rolul vizitei în procesul extrem de complex al apropierii Chinei de Federația Rusă cu implicații în baletul diplomatic dintre Washington și Beijing.

Totul în contextul conflictului din Ucraina și mai ales în ceea ce privește noua abordare din partea administrației americane a problematicii din regiunea Indo-Pacific. Ca întotdeauna, adevărul este la mijloc. Nu cred că după vizita la Taipei a numărului 3 american, Beijingul va sări în sprijinul Kremlinului mai mult decât până acum chiar dacă purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova, aprecia, în stilul său bombastic că vizita lui Nancy Pelosi ar arăta intenția Washingtonului de a ,,duce înainte politica de destabilizare a lumii’’.

La un anumit nivel, emoțiile trebuie să dispară și rațiunea să le ia locul. Președinții Joe Biden și Xi Jinping au avut o discuție telefonică - a cincea - cu câteva zile înaintea turneului asiatic al lui Nancy Pelosi în cadrul căreia au fost analizate mai multe aspecte ale relațiilor bilaterale între care și vizita la Taipei a președintei Camerei Reprezentanților. Șeful administrației de la Washington a reiterat poziția americană privind o singură Chină dar și faptul că politica în ceea ce privește insula nu s-a schimbat. Liderul chinez a avut o atitudine similară afirmând că Beijingul își va proteja suveranitatea.

În context, vizita lui Pelosi în Taiwan pare a fi un incident diplomatic de parcurs dar cu consecințe în planul relațiilor dintre Beijing și Taipei: manevre militare ale Chinei în jurul insulei și măsuri în domeniul comercial privind restricționarea importurilor de mărfuri din Taiwan. Și nu puține. Mai mult, Beijingul se gândește la sancțiuni pentru Nancy Pelosi și cei care au însoțit-o în Taiwan. Când scriu rândurile de față, măsuri de acest tip nu fuseseră încă luate.

Este drept, președintele Joe Biden s-ar fi putut opune vizitei la Taipei a lui Nancy Pelosi în virtutea prerogativelor sale de șef al statului dar ar fi fost o dovadă de slăbiciune față de chinezi. Alegerile de la mijlocul mandatului bat la ușă iar democrații nu stau prea bine în sondaje existând riscul să piardă majoritatea în Camera Reprezentanților.

Dincolo de Pacific, Xi Jinping este în așteptarea celui de-al treilea mandat de președinte iar în lipsa unei reacții la vizita în discuție, perspectiva unei alegeri nu ar fi foarte clară. Pentru el, pe lângă evenimentul de la Taipei, mai există și abordarea problemei ucrainiene, reducerea ratei de creștere economică, focarele COVID 19. Toate acestea ar putea da apă la moară celor care l-ar dori în afara competiției politice interne. În plus, Beijingul este foarte atent la evoluția cadrului relațional cu Statele Unite întrucât economia sa este încă puternic legată de cea americană.

Includerea Taiwanului de facto în teritoriul său național este unul dintre principalele obiective ale Chinei la început de secol XXI și nu doar din punct de vedere ideologic. Având Taiwanul, Beijingul și-ar extinde proiecția de putere nu doar în strâmtoarea care-l desparte de insulă ci în estul și centrul Oceanului Pacific reducând-o, teoretic, pe cea a Statelor Unite.  În altă ordine de idei, peste 90% din capacitatea mondială a producției de semiconductori se află pe insulă iar la nivel de Produs intern brut, Taiwanul este între primele 20 de state ale lumii.

Revenind la procesul de apropiere Moscova - Beijing și pentru a fi în ton cu alți comentatori politici, aș putea spune că este vorba de o mișcare politică istorică însă China și Rusia nu sunt aliați naturali iar faptul că oarecum sunt de aceeași parte a baricadei pare a fi mai degrabă o chestiune de conjunctură. China are propriile interese geopolitice și acestea nu coincid decât în mică măsură cu cele ale Moscovei. Pentru Rusia, cooperarea cu Beijingul este extrem de avantajoasă - cel puțin în prezent  și în perioada imediat următoare - iar capitalul de încredere reciprocă se află într-un proces de consolidare pe care Kremlinul și-l dorește stabil.

Ca și relația personală dintre Xi Jinping și Vladimir Putin. Numai că între Rusia și China nu curg mereu ape limpezi. La sfârșitul lunii iunie ac., serviciile Moscovei au identificat doi cetățeni ruși care s-ar fi ocupat cu obținerea de informații în favoarea Beijingului. Teatrul de operații: sudul Siberiei. Episodul îmi aduce aminte de o discuție între Putin și Shimon Peres, fost ministru, primministru și președinte al Israelului - un vizionar între politicienii secolului XX.  ,,Vladimir – i-a spus acesta - problema ta nu este în Europa. E în Siberia’’.

O simplă incursiune în istorie, ne arată că la începutul anilor ’70 din secolul trecut, America nixoniană a creat o falie în relațiile ruso-chineze pornind în mod diplomatic de la disensinile ideologice dintre cele două țări care mai aveau și unele probleme de frontieră. Administrația de la Washington cu Henry Kissinger la timona politicii externe a găsit momentul pentru a amâna sine die o alianță Moscova - Beijing (Pekin). Acum, lucrurile au stat exact invers și asta nu doar din cauza conflictului din Ucraina. Aș spune că pentru evoluția raporturilor dintre China și Statele Unite, războiul din Ucraina are o importanță minoră. Jocul se transferă în Pacific. Probabil că toamna alegerilor, și într-o parte și-n alta, ne va conduce spre o altă etapă a acestuia.