China interzice avioanelor sale să survoleze teritoriul ucrainean

China interzice avioanelor sale să survoleze teritoriul ucrainean

Autoritatea Aeronautică Civilă din China a interzis avioanelor sale să survoleze estul Ucrainei unde un Boeing-777 aparţinând companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit joi cu 298 de persoane la bord, informează RIA Novosti.

Companiile naţionale chineze efectuează săptămânal 28 de zboruri care tranzitează spaţiul aerian din estul Ucrainei, regiune unde au loc lupte între armata ucraineană şi separatiştii proruşi, după cum a indicat autoritatea chineză.

Anterior, mai multe ţări, între care SUA, Germania, Franţa, Rusia, au decis să evite spaţiul aerian al Ucrainei.

În acelaşi timp, Eurocontrol a anunţat joi că autorităţile ucrainene au închis toate rutele aeriene care survolează estul ţării după prăbuşirea joi a unui avion al companiei Malaysia Airlines.

Ne puteți urmări și pe Google News

Autoritatea Aeronautică Civilă Română a recomandat operatorilor aerieni români să evite folosirea rutelor ce traversează spaţiul aerian al Ucrainei, până când vor fi luate decizii la nivel internaţional privind utilizarea acestuia.

Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines care zbura pe ruta Amsterdam - Kuala Lumpur s-a prăbuşit joi în apropierea satului Gabovo, la circa 50 de kilometri de oraşul Doneţk, toate cele 298 de persoane - 283 de pasageri şi 15 membri ai echipajului - pierzându-şi viaţa.

Autorităţile de la Kiev şi insurgenţii se acuză reciproc că se află la originea tirului cu rachetă ce a cauzat această tragedie.