Poate că armata chineză nu este gata să apese pe trăgaci, încă, dar comportamentul său s-a schimbat radical, observă analiza lui Newsham. Trebuie să ne așteptăm așadar să vedem mai multe vase și avioane chineze (și chiar forțe terestre) făcând mai multe lucruri în mai multe locuri, mai des și probabil mai agresiv.

Între timp, încordarea mușchilor Chinei a făcut ca diplomația sa să devină peste tot în lume un amestec în părți egale de insulte și amenințări.

Acest fel de diplomație, zisă a „lupului războinic”, nu îi va aduce prieteni. Și China știe asta. Dar poate că tocmai acesta este obiectivul.

Chinezii joacă din ce în ce mai brutal și practic provoacă pe oricine să facă ceva, dacă are curaj.

Este ușor să califici acest comportament drept simplă retorică. Însă el poate fi eficient pentru ca percepția despre Republica Populară China să devină una odioasă și brutală, astfel încât nici o altă persoană să nu mai aibă curajul să se plimbe prin parc.

Într-adevăr, Beijingul s-ar putea afla într-o poziție mai forte și mai propice ca niciodată pentru a-și intidimia vecinii și a controla teritorii mai mari, arată analiza citată.

Însă aceste tactici de intimidare ar putea avea exact efectul contrar: coalizarea tuturor forțelor din Asia-Pacific pentru a bloca expansionismul chinez.

Așadar, există cineva în regiune care poate sau este dispus să răspundă agresivității Beijingului?

Japonia? Nu există nici un semn că ar dori să facă mai mult decât face în prezent. Creșterea cheltuielilor militare? Improbabil. Dezvoltarea capacităților de apărare în comun cu aliații? Improbabil. Un cartier general comun americano-japonez pentru ca forțele armate ale celor două țări să opereze împreună. Nu. A achiziționa sau a vorbi despre dezvoltarea de arme este ultimul lucru la care se gândește Tokyo.

Coreea de Sud? Președintele Moon Jae In robabil că nu s-ar da în lături de la o alianță mai strânsă cu China, dacă ar avea libertate de manevră. Dar nu este pregătit să le facă vânt americanilor, cu atât mai mult cu cât o mare parte a populației sud-coreene ar protesta. Cu toate acestea, relațiile dintre Washington și Seul nu mai sunt ce erau odată.

Asociația statelor din Asia de Sud-Est (ASEAN) dă vreun semn că ar dori să reziste expansiunii chineze, individual sau ca alianță? Nu tocmai. În timp ce Vietnamul a fost dintotdeauna dispus să-și reprime sentimentele față de eternul său rival, Singapore bagă întotdeauna capul în pământ.

Thailanda s-a întorscu faîa spre China, în bună măsură din cauza greșelilor administrației Obama.

Malaysia este perfect mulțumită de situația actuală.

Indonezia ar putea să mârâie, în condițiile în care China se apropie tot mai mult de apele pe care le revendică. Jakarta s-ar bucura la banii chinezi, dar relațiile dintre cele două state și cele două popoare nu sunt prea amicale.

Cambodgia și Laos se află în buzunarul Chinei.

Filipine? Președintele Duterte înclină către Beijing, dar această mișcare nu este agreată de toți filipinezii. Oricum, Filipinele nu mai sunt aliatul solid al americanilor de altădată, după cum dovedește abrogarea recentă a unui tratat privind colaborarea militară, care permitea accesul neîngrădit al trupelor americane în țară.

Taiwan? Existența sa însăși este un afront pentru Beijing, cu atât mai mult cu cât demonstrează că există posibilitatea unui trai mai bun pentru chinezi. Inclusiv în timp de pandemie, pe care a gestionat-o mai bine decât China continentală. Însă Taiwanul nu poate face mai mult decât să se apere pe sine.

Australia? Canberra este obligată acum să facă o alegere dificilă, de când Beijingul a amenințat-o cu severe sancțiuni economice dacă nu încetează cu aczațiile la adresa sa. Iar ziarul chinez de partid în limba engleză, Global Times, descria recent Australia drept o gumă de mestecat lipită de tocul Chinei.

PAGINA ANTERIOARA CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE