China aşteaptă SUA să cadă

China aşteaptă SUA să cadă

Regimul de la Beijing mizează pe declinul economic al Americii pentru a prelua frâiele lumii.

Pentru elitele comuniste de la Beijing America nu mai e ce-a fost, context în care regimul chinez tânjeşte tot mai mult la poziţia de primă putere economică şi militară a lumii.

Statele Unite sunt în declin, în timp ce China este tot mai încrezătoare în forţele proprii, o rocadă în ierarhia mondială fiind doar o chestiune de timp pentru liderii comunişti.

Incursiunea în planurile ambiţioase ale Beijingului a fost făcută de Wang Jisi, un influent analist chinez, consilier al Partidului Comunist Chinez pe probleme de politică externă şi profesor la universităţi de prestigiu din China.

Într-o lucrare dedicată relaţiilor sino-americane al cărei coautor este, Wang Jisi vorbeşte despre atitudinea oarecum arogantă pe care regimul de la Beijing începe să o aibă în relaţia cu SUA. O privire de sus

Statele Unite nu mai sunt văzute de conducerea comunistă drept acea mare putere care inspiră autoritate, ci mai degrabă neîncredere, şi, în consecinţă, toate criticile lansate de Washington la adresa Chinei nu ar trebui luate în serios.

În schimb, Beijingul are tot mai multă încredere în forţele proprii, mai ales în contextul ascensiunii economice şi militare din ultimul deceniu. De exemplu, amin­teşte Wang în lucrarea sa, publicată în SUA de Brookings Institution şi citată de "New York Times", în 2003 PIB-ul american era de opt ori mai mare decât cel chinez. În prezent, acesta este doar de trei ori mai mare. Piedicile Washingtonului

În acelaşi timp însă, regimul comunist crede că SUA încearcă să submineze ascensiunea Chinei pe plan mondial care, potrivit calculelor strategilor de la Beijing, va aduce în final statul comunist pe primul loc în rândul puterilor lumii.

Chinezii mizează în acest scop şi pe erodarea economică şi politică a Americii, mai susţine analistul care atrage însă atenţia că relaţiile dintre cele două ţări sunt marcate de un nivel de suspiciune reciprocă fără precedent ce ar putea, în cele din urmă, degenera într-o confruntare deschisă. Citiți și:

  • Economia Chinei a crescut cu 8,4%, în primul trimestru
  • Asia şi Japonia au mai mulţi milionari în dolari decât America şi Europa
  • Jim Rogers: Sper ca piaţa chineză să se prăbuşească

Ne puteți urmări și pe Google News