Cred că ambele ipoteze sunt reale dar nu în măsura evidențiată de unii comentatori politici sau de presă. Statele Unite - mai întâi cu Donald Trump și acum cu Joe Biden - au stârnit un conflict economic cu Beijingul pe segmentul tehnologiilor de vârf solicitând aliaților să urmeze această linie.
Confruntarea este doar în aparență pe tehnologie, pentru că miza reală este supremația mondială pe care America o are și nu dorește să o piardă în fața amenințărilor din toate părțile ale Chinei.
La originea disensiunilor
Începând cu anii ’90, China și Statele Unite s-au apropiat foarte mult din punct de vedere economico-comercial, până când legăturile au devenit periculoase pentru Washington și pentru poziția sa la nivel internațional. În Occident s-a consolidat concepția de inspirație ,,trumpiană’’ că Beijingul - forțând în interes propriu regulile sistemului internațional - profită de bunăvoința Americii pentru a-i lua locul de putere hegemonă. Chinezii s-au repliat rapid afirmând sus și tare, de la înălțimea miliardului și jumătate de oameni, că ei nu doresc să ocupe decât locul pe care-l merită în lume.
Au mai făcut însă ceva: au acuzat Statele Unite de inițierea unui război rece în ceea ce-i privește mai ales după ce Donald Trump a semnat Security Strategy în 2017, care a inversat linia politică anterioară. Trump chiar își scuza predecesorii: ,,a existat convingerea că susținând creșterea Chinei am fi contribuit la liberalizarea acestei țări’’. În octombrie 2022, Washingtonul publica varianta oficială a ,,Strategiei administrației Biden-Harris privind securitatea națională’’ în care problema relației cu China era definită ca parte esențială a arhitecturii de securitate a Statelor Unite.
Ce aștepta Occidentul și ce a făcut China
Din liberalismul de tip occidental al economiei de piață, China a preluat doar ce i-a folosit: capitalizarea producției de mărfuri cu instrumente financiare aparținând socialismului real, combinate cu elemente din sistemul keynesist aplicat periodic în capitalismul modern inter și postbelic. Totul planificat, cu o distribuție a bogăției dirijată cu mână de fier de către Partidul Comunist. Efectul cumulat al măsurilor din ultima jumătate de secol a fost și rămâne nu doar consolidarea puterii interne a forței unice ci și creșterea influenței economice și a modelului politic în exterior, în regiuni în care însumând-o, populația o depășește pe cea Chinei. Competitorii, în principal Statele Unite, s-au văzut sau, mai bine zis, se văd nevoiți să renunțe la vechile metode concurențiale experimentate și verificate în secolul trecut, în decursul primului Război Rece.
China nu poate fi comparată cu Uniunea Sovietică pentru că este mult mai puternică economic și nu poate fi oprită cu metode clasice. De altfel, nu poate fi comparată nici cu Japonia primilor ani ‘70 când PIB-ul nipon se apropia de 65% din cel american și Washingtonul se simțea, pentru prima dată, amenințat, economic, de o țară pe care o învinsese în război. Japonia a fost ,,sfătuită’’ să o lase mai încet cu exporturile peste Pacific. China însă, nu ține seama de sfaturi și nu acceptă amenințări externe după cum se exprima recent Qin Gang, noul șef al diplomației de la Beijing - ambasador la Washington până anul trecut.
Decuplare, decuplare dar cu noi cum rămâne?
Momentele cheie - în procesul decuplării sunt numeroase: înterzicerea vânzării de tehnologie americană către Huawei în 2018 și excluderea societății chineze din rețelele 5G americane (2019) - au fost primele. Teatrul de război tehnologic s-a extins cu recentele acte normative Chip and Science Act și Inflation Reduction Act prin care se interzice orice colaborare cu Marele Dragon în domeniul cipurilor, automobilelor electrice (baterii), energiei regenerabile și în toate sectoarele care au legătură cu sfera producției militare. În Occident, inițiativele americane sunt privite cu o oarecare rezistență.
China controlează mai bine de 60% din piața automobilelor electrice și a bateriilor, peste 70% din cea a panourilor solare și 80% din piața metalelor și pământurilor rare. Chiar dacă investițiile europene în cercetare s-au dublat în ultimii ani pe aceste segmente, eficiența lor se va vedea în cel puțin 5 ani de-acum încolo. Deci, ce ne facem acum fără China? Beijingul știe că fără tehnologia sa, Occidentul s-ar mișca foarte greu. Încă de acum 45 de ani, Deng Xiaoping - primul arhitect al Chinei moderne - spunea: ,,arabii au țițeiul, noi avem pământuri rare’’.
Chiar și în rândul celor mai fideli aliați ai Statelor unite din Asia de sud-est se observă o anume rezistență față de invitația Statelor Unite de a le urma calea. Ceva de genul: ,,OK cu decuplarea dar noi ne pierdem cel mai mai important client în domeniul tehnologic’’. Și societatea olandeză ASML, producător de top la nivel mondial în domeniul mașinilor-unelte pentru microcipuri utilizând tehnologie americană - despre care am scris în urmă cu câteva luni - face demersuri, la Washington - prin guvernul țării sale - pentru ași putea vinde produsele mai puțin pretențioase tehnologic, în China.
Nu demult, Christian Lidner, ministrul german de finanțe, avertiza că decuplarea țării sale de piața chineză ar avea ca efect reducerea numărului de locuri de muncă în Germania. Guvernul de la Berlin a emis un gen de decalog - ,,Orientările interne privind China’’ - referitor la comportamentul companiilor cu expunere majoră pe piața chineză, menit să atenueze comentariile de peste ocean la adresa cancelarului Scholz și executivului său. Documentul este confidențial.
Consecințe și concluzii
În ultimele 6 luni, relațiile diplomatice dintre China și Statele Unite au ajuns la un minim istoric. Vizitele membrilor Congresului la Taipei de anul trecut și periplul stratosferic al faimosului ,,balon-spion’’ chinezesc deasupra Americii au contribuit din plin la această stare de lucruri. Tot istoric este și cuantumul schimburilor comerciale dintre cele două țări în 2022: aproximativ 700 miliarde dolari - ceva mai mic decât bugetul militar american. Adică mult.
Companiile au ținut mai puțin cont de actele normative ale guvernelor pentru că și cel chinez a luat măsuri limitative. Totuși, decuplarea pare să funcționeze dar într-un ritm mult diminuat decât cel pe care l-ar dori decidenții politici: o reducere de 12% până în 2030. Situația este valabilă și pentru comerțul UE-China numai că aici scăderea ar fi și mai mică: 10%. În plus, trebuie adăugat faptul că Inflation Reduction Act îi afectează și pe europeni care se așteaptă la o reducere a exporturilor pe piața americană și migrarea multinaționalelor și societăților lor spre America, datorită facilităților fiscale pe care le conține noua lege.
Decuplarea tehnologică și comercială America-China (sau Occident-China) pare a fi inevitabilă pe termen lung, dacă judecăm prin prisma condițiilor geopolitice de astăzi și va conduce la cea mai importantă schimbare în sistemul relațiilor internaționale din perioada postbelică. În anii unipolarismului american, componenta economică a fenomenelor de dimensiune mondială era prevalentă în fața celorlalte componente inclusiv a celei de securitate.
Creșterea puterii Chinei conduce inevitabil la o schimbare de paradigmă. Securitatea și economia devin echivalente în accepția elitei politico-economice și militare occidentale. Chiar și pe termen scurt, balanța se va înclina constant în favoarea securității. Treptat, decuplarea de care vorbim devine un compromis acceptabil pentru întreg Occidentul în fața ,,pericolului chinezesc’’ iar elementul ,,securitate’’ va fi cel mai important în orice matrice fenomenologică mondială.