China a acuzat membrii G7 de manipulare politică, în urma criticilor aduse Beijingului asupra istoricului său privind drepturile omului din Xianjiang și Hong Kong.
Într-un comunicat prezentat în urma summitului din Cornwall, liderii G7 au criticat China asupra abuzurilor făcute împotriva minorităților din regiunea Xinjiang și a activiștilor pro-democrație din Hong Kong. Președintele american Joe Biden, a cerut Beijingului „să înceapă să acționeze mai responsabil în ceea ce privește normele internaționale privind drepturile omului ”.
În acest context, ambasada chineză din Regatul Unit a răspuns furios, acuzând liderii G7 de amestec în problemele interne.
De ce există disputele pe axa China - G 7
"Grupul celor Șapte (G-7) profită de problemele legate de Xinjiang pentru a se angaja în manipulări politice și pentru a se amesteca în afacerile interne ale Chinei, la care ne opunem ferm", a declarat un purtător de cuvânt al ambasadei. China a acuzat G7 de minciuni, zvonuri și acuzații nefondate.
Organizațiile non guvernamentale pentru drepturile omului au afirmat cum China a adunat aproximativ un milion de cetățeni proveniți din minoritățile din Xinjiang, în lagăre de internare, despre care Beijingul spune că va eradica extremismul islamic.
„Ne vom promova valorile, inclusiv solicitând Chinei să respecte drepturile omului și libertățile fundamentale”, a fost transmis în comunicatul G7. La acest summit, liderii celor șapte națiuni au anunțat o serie de promisiuni privind vaccinările împotriva Covid-19, schimbările climatice, drepturile omului și comerțul internațional.
Alte acuzații pentru China
Aceștia au solicitat și o nouă investigație în China, cu privire la originile Covid-19, determinând un răspuns un răspuns din partea ambasadei chineze, și anume că investigația trebuie făcută într-o „manieră științifică, obiectivă și echitabilă”, fără a fi de acord cu o nouă anchetă.
"Epidemia actuală este încă dezlănțuită în întreaga lume, iar activitatea de trasabilitate ar trebui să fie efectuată de oameni de știință la nivel mondial, fără să fie politizată", a declarat ambasada.
Coronavirusul a apărut pentru prima dată în centrul Chinei la sfârșitul anului 2019, iar Organizația Mondială a Sănătății a trimis o echipă de experți internaționali, în ianuarie 2020, pentru a-i testa originile. Însă raportul lor din martie 2020 nu a ajuns la o concluzie fermă, iar ancheta s-a confruntat cu critici privind lipsa de transparență și de acces.
G7 a anunțat și un nou fond privind infrastructura, despre care președintele Joe Biden a spus că va fi „mult mai echitabil” față de inițiativa drumurilor din China. Ambasada chineză a declarat că „acuzațiile aduse Chinei pe probleme economice și comerciale sunt incompatibile cu faptele și sunt nerezonabile”, conform The Guardian.