Chiliman, primarul care poate salva onoarea PNL

Primarul PNL al sectorului 1, Andrei Chiliman, se luptă, pentru a-şi păstra funcţia, cu candidatul PDL, Răzvan Murgeanu, şi, cel mai probabil, rezultatul se va decide în turul doi.

Potrivit unei cercetări IPP Data Research, Chiliman ar avea 43,5%, iar Răzvan Murgeanu 34,2%, dar într-un sondaj CCSB, actualul primar ar conduce cu 39% faţă de 34%. Andrei Chiliman este primar al Capitalei din 2004 şi, din această postură, s-a implicat în acţiuni care i-au adus câştig de imagine: demolarea terasei lui Dumitru Dragomir, rezilierea, în 2007, a contractului cu REBU. Chiliman s-a opus intenţiei lui Costică Constanda de a construi în Parcul Bordei, intrând în conflict cu primarul Capitalei, Adriean Videanu.

De cealaltă parte, Răzvan Murgeanu s-a dovedit şi el destul de activ, în calitate de viceprimar al Bucureştiului, fiind „omul cu cizmele“ din Primăria Capitalei. El a fost văzut de bucureşteni la ştiri pe teren la inundaţii, căderi de copaci, deszăpeziri sau blocaje în trafic. Murgeanu are, totuşi, mai multe probleme de imagine. A fost acuzat de legături cu fosta Securitate, dar CNSAS nu a putut proba că a făcut poliţie politică, deşi el a avut angajament scris. Recent, „Evenimentul zilei“ a dezvă luit că, între 2003 şi 2004, Murgeanu, la aceea vreme director în Primăria Capitalei, a acordat consultanţă unei firme a controversatului dezvoltator imobiliar Gabriel „Puiu“ Popoviciu.

PSD defilează cu „killerul“ lui Năstase

Candidatul aruncat în luptă de PSD, Dan Tudorache, nu este cotat cu şanse de a intra în turul doi, el fiind cotat în sondaje cu doar 14,9%, în sondajul IPP Data Research, şi 12%, în cel al CCSB. Dan Tudorache este cunoscut opiniei publice ca PSD-istul care, în martie 2006, a anunţat în numele organizaţiei PSD - sector 1, pe care o conduce, că nu îl mai sprijină pe Adrian Năstase, nici ca preşedinte executiv al partidului, nici ca preşedinte al Camerei Deputaţ ilor. Printre candidaţii la Primă ria Sectorului 1 se mai numără arhitecta Casei Poporului, Anca Petrescu (PRM), sau fostul director al revistei „Lumea“, Dumitru Oprea, din partea PNG.

Andrei Chiliman PNL

Vârsta: 61 de ani

Profesia: cercetător ştiinţific

Activitate: primar al sectorului 1 (din 2004), vicepreşedinte PNL (2001-2003), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (1996-2000)

Avere: 40 de hectare de pământ în Sinaia, Predeal, Braşov, Eforie Sud, Snagov, şase locuinţe (două case în Bucureşti, o casă de vacanţă în Predeal), conturi de 200.000 de euro, două maşini (Audi A6, VW Golf)

Răzvan Murgeanu PDL

Vârsta: 49 de ani

Profesia: inginer constructor

Activitate: viceprimar al Capitalei (2004-2008), director general la Primăria Capitalei (2000-2004), viceprimar al sectorului 1 (1996-2000), consilier local (1992-1996)

Avere: teren în Bucureşti, 8 ha în Galaţi, apartament în Bucureşti, o Volga din ’67, un ARO din ’66, un Peugeot în leasing, o colecţie filatelică în valoare de 40.000 de lei, tablouri, 3 fonduri de investiţii

Dan Tudorache PSD

Vârsta: 44 de ani

Profesia: inginer în Transporturi

Activitate: şef al Direcţiei pentru Calitatea Serviciilor în Transporturi, în mandatul lui Miron Mitrea. Destituit în 2001 deoarece a eliberat fraudulos autorizaţii transportatorilor internaţionali de marfă. Membru PSD din1999 şi preşedinte al PSD sector 1 din 2005

Avere: o casă în Bucureşti de 150 mp şi trei autoturisme Toyota

Anca Petrescu PRM

Vârsta: 59 de ani

Profesia: arhitect

Activitate: a intrat în parlament în 2004 pe listele PRM, ca deputat. În acelaşi an, a candidat în zadar la Primăria Capitalei, folosindu-se de statutul de autor şi şef al proiectului arhitectural al „Palatului Parlamentului“ (1980-2004)

Avere: deţine un teren de 500 mp, 5 apartamente în Bucureşti şi Sighişoara şi 3 tablouri în valoare de 10.000 de euro

CITIŢI ŞI:

Bucureştenii vor continuitate în sectoare Marile probleme ale Bucureştiului

Murgeanu: "Oprescu are beţie de cuvinte, nu spune nimic concret"

Andrei Chiliman, un primar cu un buget prea mare

ALEGE-ŢI PRIMARUL POTRIVIT!