Chiliman, nereguli în valoare de 53 de milioane de lei

Chiliman, nereguli în valoare de 53 de milioane de lei

Potrivit raportului întocmit de Curtea de Conturi, Primăria Sectorului 1 a efectuat acum doi ani plăţi în afara legii, a decontat lucrări fictive şi a acordat indemnizaţii şi prime ilegale.

La sfârşitul anului trecut, inspectorii Curţii de Conturi a României (CCR) au verificat mai multe instituţii din subordinea Primăriei Sectorului 1 al Capitalei, condusă de liberalul Andrei Chiliman.

Potrivit rapoartelor întocmite, inspectorii au verificat atât Primăria Sectorului 1, cât şi instituţii subordonate, precum Administraţia Domeniului Public Sectorul 1, Administraţia Pieţelor Sectorul 1, Complexul Multifuncţional Caraiman sau Direcţia Taxe şi Impozite Locale Sectorul 1.

A curs cu sporuri la primărie

În urma controlului efectuat în perioada 1 septembrie-26 octombrie 2010, inspectorii au constatat nereguli în valoare totală de 53,2 milioane de lei.

Potrivit raportului CCR, inspectorii au sesizat că s-au efectuat "plăţi nelegale de cheltuieli de personal în sumă de 4,4 milioane de lei, care reprezintă diverse sporuri, prime şi indemnizaţii (indemnizaţia de dispozitiv, prima de Paşte, banii pentru ţinute, sporul de mobilitate, sporul de confidenţialitate) împreună cu contribuţiile datorate de angajator, aferente acestora fără ca acordarea să fie prevăzută în actele normative care reglementează drepturile salariale ale angajaţilor".

Contactaţi de EVZ, reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 au oferit câteva explicaţii legate de raportul Curţii de Conturi.

Plăţi ilegale la Complexul Caraiman

La Complexul Multifuncţional Caraiman s-a constatat plata ilegală a sumei de 146.000 de lei, care reprezintă sporuri salariale acordate în 2009 personalului centrului social, drepturi constând în plata sumei de reprezentare, a sporului de confidenţialitate pentru consilieri juridici, precum şi contribuţii sociale datorate de angajator aferente acestora.

În timp ce inspectorii spun că toate aceste sporuri pe 2009 au fost acordate ilegal şi recomandă recuperarea sumelor, reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 spun că au fost acordate conform legii. "Am atacat în instanţă toate constatările inspectorilor Curţii de Conturi legate de salarii şi acordarea de sporuri", a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 1, Alex Ichim.

Inspectorii Curţii de Conturi au verificat, în perioada 3 mai-18 iunie 2010, şi Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Sector 1. În urma auditului, au fost constatate "abateri şi nereguli" în valoare de 66,7 milioane de lei.

CCR a constat că angajaţii Direcţiei nu au parcurs toate etapele procedurii de executare silită prevăzute de Codul de Procedură Fiscală. Astfel, aceştia explică că angajaţii au transmis somaţiile de plată cu mare întârziere, iar asta a creat un prejudiciu în valoare de 64,2 milioane de lei.

Administraţia Pieţelor: facturi înregistrate cu un an întârziere

Şi la Administraţia Pieţelor s-au găsit nereguli, care nu au fost remediate în timpul controlului, dar nici ulterior. "Entitatea a înregistrat în evidenţa contabilă din anul 2009 unele facturi emise de furnizori pentru diverse servicii aferente perioadei anterioare - respectiv anul 2008, în sumă totală de 108.000 de lei şi s-au efectuat înregistrări contabile în sumă totală de 6.556.000 de lei referitoare la transferul investiţiei «Piaţa Amzei» către Primăria Sectorului 1, prin care s-au corectat unele înregistrări contabile efectuate în anul 2007, fără a avea la bază alte documente justificative din care să rezulte delimitarea cheltuielilor efectuate de Administraţia Pieţelor Sector 1 până la momentul transferului încât prin situaţiile financiare întocmite să reflecte situaţia reală existentă", se specifică în raportul de întocmit de inspectori.

Mai mult, Administraţia Pieţelor Sector 1 nu a inventariat toate terenurile, clădirile, activele în curs de execuţie, creanţele şi obligaţiile faţă de terţi existente în patrimoniul entităţii la finele anului 2009.

Amenajări peisagistice cu nereguli

Tot la sfârşitul anului trecut, inspectorii CCR au efectuat un control menit să stabilească modul în care au fost cheltuite bugetele pentru amenajări peisagistice şi întreţinerea spaţiilor verzi.

"Efectuarea unor plăţi nelegale în sumă totală de 31.021 de lei prin majorarea preţului unui articol de deviz faţă de devizul ofertă (27.124 de lei) sau decontarea unor lucrări neexecutate - 3.897 de lei", sunt câteva din constatările trecute în raport.

În plus, s-a constatat neevidenţierea şi neinventarierea terenurilor aparţinând domeniului public pe care sunt amplasate parcurile, spaţiile verzi şi grădinile aflate în administrarea Administraţiei Domeniului Public Sector 1.

Plăţi ilegale recuperate în timpul controlului

În timpul controlului, inspectorii au recuperat 103.547 de lei, bani care au fost plătiţi firmei de salubrizare Romprest Service SRL, şi 97.994 de lei, sumă decontată societăţii Straco SA.

Banii au fost plătiţi de Primăria Sectorului 1 pentru "servicii de curăţenie care nu au fost prestate în perioada în care străzile respective se aflau în diverse lucrări de reabilitare în anul 2009" şi pentru "decontarea unor categorii de lucrări neefectuate pentru reabilitarea unor străzi".

CONFLICT

"Am atacat în instanţă toate constatările inspectorilor Curţii de Conturi în ceea ce priveşte acordarea de salarii, prime şi sporuri.", ALEX ICHIM, purtător de cuvânt, Primăria Sectorului 1

"S-au efectuat plăţi nelegale de personal în sumă totală de 4,4 milioane de lei, reprezentând diverse sporuri, prime şi indemnizaţii (...).", RAPORTUL CURŢII DE CONTURI, efectuat după controlul de anul trecut 

Ne puteți urmări și pe Google News