Măicuţele de la Mănăstirea Bistriţa - Vâlcea au obligaţia de a ţine departe de bliţurile şi de zgomotul turiştilor liliecii peşterii Sfântului Grigorie Decapolitul.
Pe lângă datoria de a participa la slujbe, maicile Mănăstirii Bistriţa - Vâlcea mai au o obligaţie, încă nescrisă, aceea de a ţine departe de bliţurile şi zgomotul turiştilor liliecii Peşterii Sfântului Grigorie Decapolitul (Peştera Liliecilor). Înţelegerea a fost făcută cu administraţia Parcului Naţional Buila - Vânurariţa, ai cărui specialişti se ocupă de monitorizarea speciilor protejate de lege atunci când coloniile se strâng pe plafoanele peşterii pentru hibernare. Galeriile săpate de apă prin calcar sunt ferite de lumină şi, mai ales, de curiozităţ ile oamenilor care vor să tragă în poză zburătoarele nocturne. Lumina care le-ar intra brusc în ochi ar provoca accidente stupide. „Se lovesc de pereţi, cad şi mor“, explică maica Sebastiana posibilul sfârşit al liliecilor bătuţi fără voie de ghinion.
Mănăstirea a intrat într-un adevărat circuit turistic, copiii vin mai mult să vadă animalele cu aripi, iar credincioşii să bată o metanie într-una din cele două capele pe care le găzduieşte, de sute de ani, peştera. Liliecii, ţinuţi sub cheie Pentru a proteja locul şi pentru a păstra liniştea şi întunericul atât de necesare liliecilor, peştera a fost încuiată, iar accesul se face doar pentru grupurile organizate, însă nu mai mari de zece persoane.
Perioada de hibernare începe în funcţie de vreme. Astfel, dacă timpul mai lasă vânt călduţ pe afară, abia la sfârşitul lunii noiembrie liliecii se adăpostesc de temperaturile scăzute, iar din luna mai până la sfârşitul lui iulie sunt în perioada de maternitate. Autorităţile care se ocupă de partea ştiinţifică a acestei lumi muncesc într-un birou la Ocolul Silvic din Horezu. Derulează programe de cercetare, fac proiecte turistice şi supun analizelor fauna locului. Cei din administraţia Parcului şi specialiştii de la Institutul de Speologie din Bucureşti vin să-i viziteze pe liliecii peşterii doar pentru măsurători şi alte expertize, iar în restul timpului lasă treburile pe mâna mănăstirii. „Am făcut un parteneriat cu mănăstirea pentru îngrijirea peşterii. Noi ne ocupăm de partea ştiinţifică, iar maicile de bisericile de acolo şi de grupurile de turişti. Biologii fac periodic observaţii, măsurători şi înregistrări de ultrasunete, iar de întreţinere se ocupă echipele de voluntari, pasionaţi de specii şi de protejarea habitatului“, spune Monica Huidu, biolog al Parcului Naţional. Pentru studii, animalele sunt încadrate în specii în funcţie de modul în care se agaţă de tavan, forma aripilor sau alte elemente de „fizionomie“. „Sunt mai cunoscuţi prin denumirile populare date de specialişti: liliacul cu picioare lungi, liliac cu nasul în formă de potcoavă. Pentru oameni, aceste diferenţe sunt insesizabile“, explică administratorul.
HABITAT ÎN BEZNĂ
Risc crescut de accidente
Traficul turistic este aproape interzis în timpul în care liliecii sunt în perioada de maternitate. Pentru a-i feri de accidente, maicile scot din circuitul turistic peştera şi nu mai ţin slujbe la cele două capele din grotă. „Puii se ţin de spatele mamelor, se agaţă cumva, iar dacă ele se sperie, există riscul ca puii să cadă şi să moară. De aceea trebuie evitată deranjarea lor“, explică Monica Huidu pericolele la care sunt expuşi nou-născuţii dintr-o colonie. Cele două luni de „maternitate“ sunt respectate întocmai şi este un moment în care speciile pot fi contorizate. „Literatura de specialitate a consemnat vreo nouă specii în urmă cu douăzeci şi ceva de ani. Acum, dacă mai sunt vreo trei, patru. La ultima monitorizare, specialiştii au observat cam 600 de exemplare într-o colonie.
Habitatul este în progres, dar au fost şi momente când se numărau 30- 40 de exemplare pe specie“, spune Florin Stoican, preşedinte al asociaţiei care a înfiinţat Parcul Naţional Buila - Vânurariţa. „Locuitorii“ constanţi din peşteră sunt greu de identificat, deoarece specialiştilor le este greu să stabilească dacă sunt chiriaşi „de-o zi“ care se adăpostesc de lumina soarelui sau dacă locul este pentru ei un fel de „acasă“. Poză din altar Maicile Mănăstirii Bistriţa - Vâlcea nu se pricep la fauna din interiorul stâncilor. Semnalează orice comportament ciudat al liliecilor şi-l transmit mai departe, către Parcul Naţional. „A fost o întâmplare inedită acum câteva zile. Ne-a sunat o maică să ne spună că un exemplar a ajuns pe unul din pereţii capelei, l-a fotografiat şi ne-a întrebat cum îl poate ajuta să ajungă înapoi în colonie. Până am ajuns noi cu răspunsul, ne-a anunţat că dispăruse. A plecat singur“, povesteşte amuzat Florin Stoican.
La sfârşit de săptămână, atunci când „năvălesc“ turiştii, maicile fac schimb de ture pentru a-i însoţi pe cărările abrupte care duc spre peşteră. „E chiar obositor să urci de câteva ori pe zi, cu fiecare grup care vine. Atunci, mergem pe rând, stăm de dimineaţă până la prânz şi aşteptăm turiştii“, adaugă maica, oprită lângă capela de piatră peste care se zăresc pădurile Bistriţei.
CARTE DE OASPEŢI
Turiştii lasă autografe pe icoanele pictate Deschisă fără oprelişti vizitatorilor în perioada comunistă, Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul a suferit deteriorări de imagine, ascunse acum de cheia uşii de la intrare. Asta ar putea fi şi explicaţia dispariţiilor unor specii de lilieci care şi-au făcut adăpost printre Cheile Bistriţei. Năzbâtioşii au lăsat „autografe“ pe icoanele pictate pe pereţii celor două capele, Ovidenia şi Sfinţii Arhangheli, şi şi-au consemnat fără voie prezenţa ca într-o carte de oaspeţi. Rodica, Niculae, Gabor sau Ionică au făcut loc pe feţele sfinţilor pentru o semnătură, dar şi pentru „am trecut pe aici, iunie '48“. Decizia de a fi încuiată şi vizitată doar la cerere a venit din partea ambelor părţi implicate în gestionarea resurselor din interior. „În perioada în care nu a fost electrificat, turiştii foloseau lumânări pentru a vedea peştera, iar liliecii nu suportă fumul. E mai bine că este încuiată“, este de părere Florin Stoican.