În contextul expansiunii sovietice din anii '70, Chile a fost un caz special. Până în 1970, Chile era un stat ce se putea mândri cu peste un secol de democrație. Odată cu venirea la conducere a lui Salvador Allende Gossens, Chile a devenit un teren fertil pentru ideologiile de stânga. Perioada de guvernare Allende a fost marcată de tensiuni interne și presiuni externe.
În cartea „La est de Cortina de Fier”, autorul Corneliu Filip detaliază evenimentele petrecute în acea perioadă.
Ascensiunea lui Allende
Autorul precizează în cartea sa: „Din lucrările aflate la dispoziţie nu am găsit informaţii legate de o implicare a sovieticilor înainte ca Allende să ajungă la conducere. Partidul Comunist Chilian, condus de Luis Corvalan, din 1958 acţiona în legalitate. La conducerea statului au alternat partidele liberal şi conservator. În 1967 s-a adoptat o lege privind o reformă agrară, larg solicitată de populaţie. Prinsă în politica de destindere URSS a încercat să tempereze şi pe Fidel Castro, susţinând teza potrivit căreia în America de Sud, forţele de stânga se impuneau mai bine prin participare la guverne de coaliţie, decât prin revoluţii violente.
Salvador Allende a participat la trei scrutine, la cel din 4 septembrie 1970 obţinând cele mai multe sufragii (36 %), fiind în fruntea Frontului Popular. El nu era comunist, nici pro-sovietic. Era mai degrabă un socialist cu idei marxiste şi un admirator al lui Fidel Castro. De altfel i s-a reproşat mereu declaraţia sa potrivit căreia „o Cuba în zona Caraibelor şi o Chile socialistă în Conul Sudic vor face revoluţia în America Latină”.
Chiar înaintea acestei declaraţii, făcută după ce era deja preşedinte, SUA au considerat că interesele ei în zonă erau ameninţate. Se poate spune că Chile a fost un stat favorit al Washingtonului. Statul a primit în timpul Administraţiei Kennedy cel mai mare ajutor economic, raportat pe cap de locuitor.
Subminarea guvernului Allende
În perioada care a precedat și a însoțit ascensiunea lui Salvador Allende în Chile, Statele Unite, temându-se de răspândirea influenței comuniste în emisfera vestică, au desfășurat o campanie activă de subminare a guvernului său. Corneliu Filip menționează: „În anterioarele două campanii electorale în care a candidat Allende, SUA, prin CIA, au cheltuit sume uriaşe (numai în 1964 au fost alocate peste 4 milioane de dolari). Preşedintele Nixon, după mărturii ale serviciilor secrete, era terifiat de spectrul apariţiei unei a două naţiuni de orientare marxistă în emisfera vestică, fie ea fundamental democratică sau nu. Faptul că Allende nu era comunist nici nu a mai contat. CIA a primit mână liberă. A avut la dispoziţie 10 milioane de dolari şi „dacă era nevoie, nu contau riscurile”, ar fi declarat Nixon.
La fel ca şi în cazul Cubei, ajutoarele economice au fost sistate. În plus, SUA au împiedicat acordarea de credite statului Chile, în special de la Banca Mondială, au impus un embargo asupra comerţului cu subansamble care avut un efect dezastruos asupra economiei, mai ales că a intervenit şi o grevă naţională a transportatorilor, într-un stat cu un teritoriu atât de întins de-a lungul lanţului muntos andin. Totuşi, în condiţii de haos economic instigat din afară, dar şi de măsurile de naţionalizare a unor ramuri industriale care au afectat direct companiile trans-naţionale nord-americane, în martie 1973, cu prilejul unui nou scrutin, Frontul Popular, coaliţia care l-a adus la Preşedinţie pe Allende a obţinut un procent mai bun (de 43.4%, faţă de 36.3% în 1970).”
Însă, subiectul este mult mai amplu, autorul detaliind evenimentele în cartea sa. Dacă sunteți curioși și vreți să aflați mai multe despre acest subiect, puteți comanda cartea de pe edituradecarte.ro