După impactul cu atmosfera și solul terestru a acoperit întreaga planetă sub un nor dens de gaze şi praf, au dezvăluit autorii unui studiu al Nature Comincations, informează AFP, citată de Agerpres.

Craterul Chicxulub, cu un diametru de aproximativ 180 de kilometri, s-a format acum 66 de milioane de ani în urma coliziunii cu un meteorit ce avea diametrul de 15 kilometri şi care a căzut în peninsula Yucatan din Mexic. Impactul cu Terra a generat o undă de şoc neaşteptată, care a cauzat dispariţia a trei sferturi dintre speciile ce trăiau atunci pe Pământ, în special a dinozaurilor.
Traiectoria sa, care până astăzi a rămas misterioasă, a fost reconstituită de oamenii de ştiinţă graţie unei simulări 3D.

„Impactul produs la Chicxulub a reprezentat o zi nefastă pentru dinozauri. Cercetările noastre arată că a fost mai grav decât credeam până acum”, a rezumat autorul principal al studiului, Gareth Collins. „Bolidul spaţial” a urmat o axă de la nord-est spre sud-vest şi a lovit solul sub un unghi cu înclinaţia de 60 de grade.

„Până acum s-a sugerat că asteroidul venea dinspre sud-est şi că impactul său era mai puţin profund. Or, potrivit simulărilor digitale, centrul craterului se apleacă uşor spre sud-vest„, a explicat coordonatorul studiului, un cercetător de la „Imperial College” din Londra.

„60 de grade este unul dintre unghiurile cele mai ‘mortale’ care pot să existe, pentru că sub această înclinaţie este posibilă ejectarea în atmosferă a celei mai mari cantităţi de materiale, la o viteză suficient de mare pentru a înghiţi planeta sub un nor de gaze şi praf”, a mai adăugat savantul.

Și tot el a continuat să explice, aplicat:„Impacturile aproape verticale (la un unghi drept de 90 de grade, n.r.) creează craterele cele mai mari, dar proiectează materiale în atmosferă mai lent şi pe distanţe mai mici. În sens invers, un impact mai oblic nu ar fi generat atât de multe resturi de materiale”.

Potrivit tehnicilor de reconstrucţie în 3D, bazate pe date geologice colectate din acel sit, impactul a creat un crater atât de mare (30 de kilometri în adâncime şi aproape 100 de kilometri în diametru) încât acesta nu a putut să rămână deschis. S-a prăbuşit sub propria-i greutate, aducând rocile de adâncime la suprafaţă, a continuat profesorul Collins.

Miliarde de tone de sulf au fost ejectate, formând în atmosferă aerosoli care au blocat razele Soarelui, reducând procesul de fotosinteză şi cauzând o răcire a climei, provocând astfel o „iarnă nucleară” şi extincţia în masă a dinozaurilor non-aviari.