Chef Florin Dumitrescu a postat un mesaj surprinzător pe o rețea socială, care a stârnit imaginația fanilor săi.
Chef Florin Dumitrescu a anunțat că de două luni doarme pe canapeaua din mansardă. Însă, anunțul său nu are nicio legătură cu faptul că ar avea probleme în căsnicie, ci acela de a le proteja atât pe fetele lui, cât și pe soție, de noul coronavirus.
Astfel, juratul din celebra emisiune de pe Antena 1, Chefi la Cuțite, a ales să își protejeze familia de virusul SARS-CoV-2, fiind conștient de pericolul pe care îl reprezintă virusul.
De aproximativ două luni de când au început filmările pentru sezonul opt al emisiunii, acesta a decis să doarmă pe canapeaua din mansardă.
„Ultima zi de filmare. De pe 19 mai dorm în canapeaua din mansardă, mi-am îmbrățișat fetele de două ori de atunci până astăzi, de fiecare dată în diminețile când am primit rezultatele de la testare cum că sunt negativ.
Mai am un ultim test de făcut să cobor lângă ele și să îmi reiau viața de familie. Îmi este dor de fetele mele, toate 3, de patul meu, de liniștea familiei și mă bucur că mai am atât de puțin să stau cu ele. Chiar și cele mici numără zilele până când ne vom ține din nou în brațe.
Cristina Sima Dumitrescu mai e puțin! A fost foarte greu astea 2 luni fără voi!”, a scris Florin Dumitrescu pe o rețea socială.
Soția lui Florin Dumitrescu este Cristina Sima, în vârstă de 38 de ani. Ea este jurnalistă și a lucrat pentru o revistă de modă din România, însă acum este autoarea blogului Cristina Sima Beauty Blog.
„Am tot ce îşi poate dori un om în viaţa asta. Nu îmi doresc nimic mai mult decât am acum. Dar cel mai important pentru mine şi momentele în care mă simt un adevărat învingător sunt acestea, în care dragostea învinge. Am o familie foarte frumoasă şi mulţumesc lui Dumnezeu, sănătoasă. Iubitele mele, vă mulţumesc pentru tot ceea ce sunteţi. Aţi reuşit să mă faceţi să mă simt un bărbat împlinit şi să depăşim toate momentele mari din viaţa mea, iar reţeta succesului sunteţi voi. Vă iubesc mult”, declara bucătarul în 2015, când s-a născut cel de-al doilea copil al cuplului.