Gabriela şi Monica recunosc că îl aşteaptă pe Făt-Frumos într-un Lamborghini alb.
Deşi cu puţin timp în urmă ziarele titrau că Gabriela Irimia, jumătatea trupei Cheeky Girls, este la un pas de a se mărita cu iubitul ei, Nick, la începutul acestei săptămâni artista s-a hotărât să ia o pauză de la relaţie. Cu toate că Nick îi oferise un colier cu două verighete, semn că relaţia lor amoroasă merge ca pe roate şi că e pregătit să treacă la următoarea etapă, întrebarea aşteptată a întârziat să apară.
Într-un interviu pentru "Evenimentul zilei", surorile sexy de la Cheeky Girls, Monica şi Gabriela Irimia, au povestit ce aşteptări au de la acest sezon.
EVZ: Plecaţi în vacanţă? Cheeky Girls: Avem doar scurte vacanţe, de două-trei zile. Când nu lucrăm, zburăm la Marbella, cum s-a întâmplat în mai, acum două săptămâni. Atunci am avut nevoie de puţin soare fiindcă trebuia să ne bronzăm natural pentru un pictorial ce va fi publicat în curând. Nu avem timp pentru o vacanţă mai lungă.
Cum staţi pe plan sentimental? Se pare că amândouă suntem singure pentru moment. Eu, Gaby, am luat o vacanţă… cu Nick. Nu ne vom întâlni o perioadă bună de timp, să vedem dacă ne va fi dor sau nu. După mai bine de doi ani relaţia nu a progresat mult, aşa că trebuie să luăm o hotărâre. Este bine să punem relaţia la încercare. Şi… încă Nick nu s-a pus în genunchi. Deci, temporar… amândouă suntem singure, libere şi-l aşteptăm pe Făt-Frumos să vină într-un Lamborghini alb… calul este demodat.
Ce s-a întâmplat cu Nick? Avem nevoie de timp de gândire. Nick mi-a cerut să locuim împreună, dar nu mi-a pus inelul de logodnă pe deget, deci am luat o vacanţă de gândire. Eu sunt de modă veche, nu mă tentează doar trăitul împreună. După doi ani şi jumătate ne cunoaştem suficient de bine, aşa cred eu cel puţin. Deci rămâne de văzut în următoarele luni.
Cum merge cariera voastră? Este o vară foarte încărcată. Avem multe apariţii confirmate. De exemplu, în iulie-august, trei festivaluri, de asemenea concerte, evenimente private (la diverse corporaţii, evenimente caritabile şi de strângere de fonduri, câte două – trei pe lună), în fiecare săptămână evenimente în cluburi, şedinţe foto, interviuri. În septembrie începem promovarea unui nou album şi a unui nou single, intitulat "There’s a party in my shoes". Va fi şi un radio tour.
Pe când un concert în România? Nu ştim, aşteptăm să fim invitate şi venim cu dragă inimă!
Aţi lăsa cariera pe locul doi? Cariera nu este doar un job, este ceea ce suntem. Deci familia şi cariera trebuie să coexiste.