CFR SA a scos la LICITAŢIE 29 de secţii de CALE FERATĂ
- Andrei Niculae
- 23 octombrie 2014, 11:54
Compania Naţională de Căi Ferate "CFR SA" va organiza, joi, la ora 10,00, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), licitaţie publică cu strigare pentru închirierea a 29 secţii CF (1.016,2 km), care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile, scrie Agerpres.
"Ofertele depuse se vor deschide joi, 23 octombrie 2014, la ora 10,00, la sediul Bursei Române de Mărfuri, persoanele juridice interesate să participe la licitaţie putând depune documentaţia până în ziua derulării procedurii, la ora 9,00. Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare. Cele 29 de secţii de cale ferată neinteroperabile care se vor licita se află pe raza sucursalelor regionale de cale ferată Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa", se arată în comunicatul citat.
Directorul general al CFR SA, Macarie Moldovan, aşteaptă ca "operatorii de transport să sprijine menţinerea transportului feroviar pe aceste secţii neinteroperabile, mai ales că din această lună nu mai există obligativitatea de a licita minimum o grupă de secţii, ei având acum posibilitatea să participe la licitaţie doar pentru o secţie de cale ferată".