În vederea începerii noului an şcolar, CFR le recomandă elevilor să îşi achiziţioneze din timp biletele necesare deplasării la locul unde învaţă.
Elevii care fac parte din învăţământul obligatoriu, inclusiv cel postliceal, sau doar autorizat vor beneficia de tarife reduse cu până la 50% pentru transportul feroviar.
Reducerile vor fi valabile pentru toate călătoriile la clasa a II-a, dar vo fi disponibile doar pentru distanţe de până la 300 km, numărul lor fiind limitat.
În plus, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic.
Pentru aceștia se vor elibera gratuit legitimaţii de călătorie/abonamente la toate categoriile de tren, clasa a II-a, pe distanţe până la 300 km, se arată într-un comunicat CFR.