CFR Cluj, doar remiză cu Young Boys Berna. Ardelenii se duc în Elveția cu a doua șansă

Sursa foto: EVZ

CFR Cluj a terminat la egalitate cu formaţia elveţiană Young Boys Berna, 1-1 (1-0), marţi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în prima manşă a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.

CFR Cluj a scăpat printre degete victoria în faţa campioanei Elveţiei, fiind egalată în min. 90+3 de Vincent Sierro, după ce Cristian Manea deschisese scorul în minutul 4, ambele goluri fiind înscrise după lovituri libere.

Campioana României a fost dominată copios de Young Boys, care a căutat egalarea după golul încasat rapid. Oaspeţii au pus presiune pe careul apărat de Arlauskis, însă nu şi-au creat prea multe ocazii în faţa unei echipe care s-a apărat grupat, supraaglomerat şi cu puţine ezitări.

Clujenii au marcat în min. 4, când Manea a reluat în plasă cu şoldul, din poziţie suspectă de ofsaid, mingea centrată de Deac din lovitură liberă.

Oaspeţii au avut o primă şansă prin Siebatcheu (8), dar lovitura sa de cap de la 11 metri a fost prinsă de Arlauskis.

CFR a mai avut o şansă notabilă în min. 11, când Alibec a încercat un şut de la 20 de metri, dar acesta a fost deviat şi s-a dus puţin peste poartă.

Young Boys a mai avut două oportunităţi în prima repriză, dar Elia (35) a fost blocat la sacrificiu în careu de Manea, iar Fassnacht (41) a reluat cu capul peste ţintă din careu, la centrarea lui Ngamaleu.

După pauză, dominarea elveţienilor s-a accentuat şi a crescut, în consecinţă, şi numărul de ocazii.

Fassnacht a ratat două şanse mari de gol (46, 50), fiind imprecis de fiecare dată.

Elia l-a testat pe Arlauskis cu două şuturi din afara careului (73, 75), dar lituanianul a fost la post de fiecare dată.

Singura şansă a echipei din Gruia în repriza secundă a fost şutul lui Păun (77) de la 20 de metri, dar peste poartă.

Arlauskis (88) s-a opus şi la şutul lui Lauper, dar în cele din urmă a fost învins: Aebischer a executat bine o lovitură liberă de la 20 de metri (90+3), Arlauskis a respins, dar Sierro a reluat din unghi.

Ultima ocazie a oaspeţilor a venit în min. 90+9, dar Spielmann a şutat peste poartă din careu.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă olandeză, cu Danny Makkelie la centru, acelaşi trio care a condus partida Anglia - Danemarca 2-1, după prelungiri, din semifinalele EURO 2020. Makkelie a exagerat cu minutele adiţionale acordate în finalul reprizei secunde (8), pedepsind astfel tragerile de timp ale ardelenilor.

Meciul s-a încheiat cu acelaşi scor ca în turul precedentei duble. CFR şi Young Boys au făcut parte din aceeaşi grupă în sezonul trecut al Europa League, rezultatul de la Cluj-Napoca fiind egal (1-1), iar în Elveţia s-a impus dramatic Young Boys cu 2-1, calificându-se astfel în şaisprezecimile de finală.

CFR Cluj o va înfrunta pe câştigătoarea dintre Ferencvaros Budapesta şi Slavia Praga în play-off-ul Ligii Campionilor, în cazul în care va trece de Young Boys Berna. Dacă va fi eliminată din Liga Campionilor de Young Boys Berna, CFR va juca în play-off-ul Europa League cu învinsa dintre Steaua Roşie Belgrad şi Sheriff Tiraspol. CFR are asigurată prezenţa în grupele Europa Conference League dacă va fi eliminată şi din Europa League.

Manşa secundă cu Young Boys va avea loc pe 10 august, la Berna.

Din acest sezon nu mai este valabilă regula dublării golurilor marcate în deplasare, la scor egal la finalul partidei retur urmând să se dispute prelungiri, iar dacă egalitatea persistă să se execute lovituri de departajare.

FC CFR 1907 Cluj - BSC Young Boys Berna 1-1 (1-0) Au marcat: Cristian Manea (4), respectiv Vincent Sierro (90+3). Cluj-Napoca, Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' Liga Campionilor - turul al treilea preliminar (prima manşă)

Au evoluate echipele: CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis - 16. Mateo Susic, 4. Cristian Manea, 29. Rachid Bouhenna, 92. Mike Cestor, 45. Mario Camora (căpitan) - 5. Jonathan Rodriguez, 10. Ciprian Deac, 8. Runar Mar Sigurjonsson (18. Valentin Costache, 85) - 77. Denis Alibec (7. Adrian Păun, 22), 9. Billel Omrani (22. Gabriel Debeljuh, 62). Antrenor: Marius Şumudică.

Rezerve neutilizate: 34. Cristian Bălgrădean - 6. Danijel Graovac, 13. Denis Ciobotariu, 14. Iasmin Latovlevici, 21. Anas Tahiri, 27. Claudiu Petrila, 28. Ovidiu Hoban, 76. Guessouma Fofana, 94. Cătălin Itu.

Young Boys: 26. David von Ballmoos (căpitan) - 36. Silvan Hefti, 4. Mohamed Ali Camara (32. Fabian Rieder, 56), 5. Cedric Zesiger, 21. Ulisses Garcia (25. Jordan Lefort, 71) - 13. Nicolas Ngamaleu (7. Marvin Spielmann, 71), 20. Michel Aebischer, 35. Christopher Martins (8. Vincent Sierro, 84), 16. Christian Fassnacht (30. Sandro Lauper, 56) - 15. Meschack Elia, 17. Jordan Siebatcheu. Antrenor: David Wagner. Rezerve neutilizate: 61. Leandro Zbinden, 91. Guillaume Faivre - 9. Wilfried Kanga, 10. Miralem Sulejmani, 14. Nicolas Burgy, 19. Felix Mambimbi, 24. Quentin Maceiras.

Arbitru: Danny Makkelie; arbitri asistenţi: Hessel Steegstra, Jan de Vries; arbitru de rezervă: Allard Lindhout (toţi din Olanda) Cartonaşe galbene: Susic (45+4), Deac (90+2). AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)