CFR Cluj dă peste tehnocrații Ligii Europa. Performanțe uluitoare pentru spanioli

epa08031791 SS Lazio's Francesco Acerbi (L) vies for the ball with CFR Cluj's Billel Omrani during the UEFA Europa League Group E soccer match between SS Lazio and CFR Cluj at the Olimpico stadium in Rome, Italy, 28 November 2019. EPA/ETTORE FERRARI

Campioana României a avut ghinion la tragerea la sorți. Echipa din Gruia o va întâlni în „șaisprezecimile” competiției pe FC Sevilla, o mare specialistă a competiției

CFR Cluj s-a calificat în „șaisprezecimile” Ligii Europa, după ce a ieșit dintr-o grupă din care au mai făcut parte Lazio, Celtic Glasgow și Rennes. Bucuria a fost de scurtă durată, pentru că ieri, tragerea la sorți de la Nyon a scos în calea clujenilor un adversar redutabil: FC Sevilla.

„Chiar suntem supărați”

Prima manșă este programată în Gruia, la data de 20 februarie, returul, o săptămână mai târziu, în Spania. „Adevărul este că de data asta chiar suntem supărați. Am fost la toate tragerile, nu am avut niciodată un adversar ușor, dar acum am ajuns să jucăm cu cea mai titrată echipă din această competiție, are cele mai multe trofee din istoria Europa League”, a spus Bogdan Mara, directorul sportiv al campioanei.

Îngrijorarea este firească, ținând cont de tradiția pe care o au clujenii în Liga Europa. Andaluzii au pus mâna pe trofeul competiției în 2006 și 2007, apoi de trei ori consecutiv, în 2014, 2015 și 2016.

Antrenați de Julen Lopetegui

În prezent, Sevilla este antrenată de Julen Lopetegui, omul care a fost demis de la naționala Spaniei înaintea debutului la Mondialul din 2018, și care apoi a fost dat afară de la Real Madrid, din cauza rezultatelor modeste.

„Roș-albii” au fost eliminați în 1966 de Dinamo Pitești (0-2 și 2-2). Au mai jucat în 2006 - 2007 împotirva Stelei, în „șaisprezecimile” Ligii Europa, și s-au impus cu 2-0 și 1-0, iar un sezon mai târziu i-au întâlnit din nou pe „roș-albaștri”, în grupele Ligii Campionilor (2-0 și 2-1 pentru iberici). Dan Petrescu a înfrânt-o pe Sevilla, pe banca Unirii Urziceni, în 2009 - 2010, în grupe. Ialomițenii au pierdut cu 0-2 și au câștigat cu 1-0 pe teren propriu.