CFR Cluj, criticată de un mare jucător din Slovenia. „Am văzut atâta incompetență data trecută!”

CFR Cluj sursa: Arhiva EVZ

CFR Cluj joacă în această seară cu NK Maribor pentru un loc în grupele Conference League. Echipa lui Dan Petrescu are nevoie de o victorie pentru a obține calificarea. Și FCSB și Universitatea Craiova vor lupta pentru accederea în faza superioară a competiției europene.

CFR Cluj se va duela în această seară, de la ora 20.00, cu NK Maribor pentru un loc în grupele Conference League. În tur, scorul a fost 0-0, iar clujenii au nevoie de o victorie.

Multe puncte slabe

Fostul director sportiv al slovenilor, Zlatko Zahovic a analizat stilul de joc al CFR Cluj și a declarat că a găsit punctele slabe ale echipei antrenate de Dan Petrescu.

„Românii sunt mai puternici la duelurile individuale, așa că Maribor trebuie să-și sporească agresivitatea. Maribor face tranziția mult mai bine. În același timp, clujenii au nevoie de o mulțime de situații pentru a marca un gol. Clujul m-a surprins negativ, deoarece vorbim de campioana României. Am văzut atâta incompetență data trecută, cu Shakhtar Soligorsk.

Ei sunt poate o variantă puțin mai bună a lui Soligorsk. Nu am mai văzut atâta incertitudine la finalizare de mult timp. Sunt cu adevărat un optimist și sunt sigur că Maribor va juca în Conference League. Și pe merit!", a spus Zlatko Zahovic.

El a fost unul dintre cei mai buni jucători din naționala Sloveniei, pentru care a jucat 80 de partide și a înscris 35 de goluri, potrivit gsp.ro.

Sursa: uefa.com

Dueluri și pentru FCSB și Craiova

Alte două echipe românești se luptă, în această seară, pentru un loc în grupele Conference League. FCSB are nevoie de o victorie la două goluri după ce în tur a pierdut în fața celor de laViking, cu scorul de 1-2. Echipa lui Gigi Becali ar putea trimite medicul în prelungiri dacă la finalul timpului regulamentar conduce cu doar un gol. FCSB va disputa partida în deplasare în Norvegia.

Și Universiatea Craiova are o misiune dificilă în Israel, după ce la meciul din tur cu Hapoel Be’er Sheva, scorul a fost 1-1. Echipa românească a fost nevoită să joace în inferioritate numerică a doua repriză după ce Paul Papp a primit cartonaș roșu la pauză. Echipa din Bănie trebuie să câștige sau să facă un meci egal, al cărui scor să fie cel puțin 2-2, pentru a se califica în grupele competiției.