Ardelenii de la CFR Cluj au reuşit o victorie previzibilă la Arad, scor 3-0, cu codaşa UTA, dar rămân la două puncte de liderul Steaua.
Paradoxal, „ceferiştii“ clujeni obţin victorii, dar încep să se resemneze cu poziţia a doua a clasamentului, cu patru etape înainte de finalul campionatului! Succesul Stelei la Galaţi l-a făcut pe Ioan Andone să declare ieri că obiectivul echipei este acum obţinerea calificării în grupele Ligii Campionilor.
„Va fi foarte greu să ajungem la masa bogaţilor de pe locul doi în campionat“, a declarat „Fălcosul“ după victoria obţinută la Arad. Acesta a adus din nou vorba despre modul în care Steaua s-a instalat în fruntea clasamentului. „Dacă rezultatele erau corecte, CFR Cluj avea în momentul de faţă trei puncte avans“, s-a văitat Ando.
De cealaltă parte, arădenii s-au resemnat cu statutul de retrogradaţi siguri. „Tot ce ne mai dorim este să realizăm baremul de 25 de puncte. Aşteptăm să se termine campionatul, iar conducerea va lua măsurile ce se impun“, a declarat Roland Nagy, antrenorul arădenilor. UTA se află pe ultimul loc al clasamentului, cu 23 de puncte. LIGA I
UTA - CFR CLUJ. . . . . . . . . 0-3
Marcatori: Cadu (6 - penalty), Dubarbier (31), Fabbiani (65) UTA: Mârne 7 - I. Bălan 4, Buican 4, Marincău 4, Vasiljevici 5 - Fl. Dan 5 (61 Iacob 4), Hidişan 5, Cr. Todea 4, Ibeh 6 (67, Chiţa 4) - Bălţoi 4 (46, Roszel 4), D. Zaharia 4. Antrenor: Roland Nagy CFR CLUJ: N. Claro 5 - Tony 6, Cadu 6, G. Mureşan 6, Panin 6 - Semedo 6 (62, Trică 6), Leao 5, Dani 6, Culio 7 - Ruiz 6 (64, Fabbiani 6), Dubarbier 8 (70, Peralta 5). Antrenor: Ioan Andone Stadion: „Francisc von Neumann“; Spectatori: 2.000; Eliminat: Buican (60); Arbitri: T. Lajos 6 - O. Maier 6, D. Iliescu 6. ANIVERSARE TRISTĂ
„Bătrâna doamnă“, la 63 de ani
La meciul de ieri după-amiază, arădenii au sărbătorit 63 de ani de la înfiinţarea clubului. Aniversarea a fost totuşi una reţinută, având în vedere poziţia din clasament a „Bătrânei doamne“. Cu toate acestea, suporterii „textiliştilor“ au ţinut să-şi declare încă o dată iubirea necondiţionată faţă de echipa-fanion a oraşului.
„Dragostea noastră pentru UTA nu retrogradează niciodată“, s-a putut citi pe unul dintre bannerele afişate de fanii arădeni.
Aceştia au salutat victoria oaspeţilor, la scorul de 3-0 tot stadionul scandând „CFR, CFR!“. Gestul de prietenie a fost întors de suporterii clujeni care au făcut deplasarea la Arad, aceştia scandând mai multe trivialităţi la adresa Politehnicii Timişoara, rivala de moarte a formaţiei din Arad. PROFIT Final cu nume mari
Conducerea clubului din Arad încearcă să obţină profit din ultimele meciuri importante găzduite de Stadionul „Francisc von Neumann“. Biletele de la întâlnirea UTA - CFR Cluj au fost mai costisitoare decât de obicei: cele mai ieftine au costat 20 de lei, iar cel mai scumpe au ajuns la 50 de lei.