CFR: Ce probleme poți avea dacă mergi cu trenul astăzi

CFR: Ce probleme poți avea dacă mergi cu trenul astăzi

Traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată la condiţii meteo nefavorabile, a anunțat CFR SA în cadrul unui comunicat.

„Echipele feroviare de specialitate fac verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor aflate sub cod galben, iar pe segmentele unde situația o impune se intervine operativ pentru remedierea tuturor deranjamentelor tehnice care se pot înregistra la nivelul șinei, din cauza temperaturilor foarte scăzute”, anunță compania feroviară.  

Potivit CFR SA, anagjații companiei vor informa în permanență călătorii în legătură cu modificările care pot interveni în graficul trenurilor, „precum şi prin intervenţia permanentă astfel încât circulaţia trenurilor să se desfăşoare în condiţii de siguranţă toate rutele de cale ferată”.

Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, călătorii se pot informa cu privire la ora de sosire/de plecare a trenurilor din gările București Nord, Brașov, Craiova și Timișoara pe site-ul www.cfr.ro, la domeniul camere web sau accesând direct link-ul http://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/2273-camere-web, mai scrie în comunicat.