Capacitatea trenurilor care circulă pe durata sărbătorilor pascale va fi suplimentată, anunță CFR Călători. Măsura e necesară în primul rând pentru ca oamenii să poată păstra distanța socială. Călătoriile vor fi permise doar cu jumătate din capacitate ocupată, astfel încât lângă fiecare loc ocupat, un altul să rămână liber.
Din acest motiv, CFR Călători recomandă cumpărarea biletelor din timp, pentru a exista o predictibilitate a cererii şi pentru a se putea dimensiona modul de suplimentare a trenurilor cu vagoane la numărul de locuri solicitat.
”Pentru evitarea aglomerării trenurilor în această perioadă prilejuită de Sărbătorile Pascale şi pentru a putea suplimenta în mod operativ capacitatea de transport pentru preluarea fluxurilor de călători, cu respectarea distanţei sociale prin aplicarea regulii ”un loc liber, un loc ocupat”, rugăm călătorii să-şi facă rezervare din timp şi să nu mai cumpere bilet în ultimul moment.
Menţionăm faptul că trenurile au fost deja suplimentate pentru această perioadă. Recomandăm tuturor cumpărarea biletelor din timp, pentru a avea o predictibilitate a cererii şi pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine suplimentarea trenurilor cu vagoane la numărul de locuri solicitat.
Cumpărarea cu anticipaţie a biletelor se poate face în această perioadă, înainte de plecare cu 10 zile. De asemenea, recomandăm cumpărarea online de bilete de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar, este indicată efectuarea plăţii la ghişeu cu card bancar sau telefon în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru şi respectarea unei distanţe de minim de 2 m între călători la ghişeele caselor de bilete/birouri de informaţii”, transmit oficialii CFR Călători.
În marile gări vor fi organizate și filtre, la peroane, unde se va face îmbarcarea în trenurile aglomerate, tocmai pentru a se preîntâmpina situația în care, în vagoane ajung persoane care nu și-au achiziționat bilete în prealabil. Oficialii CFR transmit că dacă locurile într-un tren sunt ocupate, și dacă nu se mai vând bilete, e necesar ca persoanele care n u au mai găsiut locuri să nu încerce să se urce așa.
”Facem apel la călători să nu urce în tren fără bilet în situaţia în care la casa de bilete/ghişeu li se comunică faptul că locurile au fost epuizate. Recomandarea este valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente /autorizaţii.
Persoanele care trebuie neapărat să călătorească în această perioadă cu trenul, sunt obligate să respecte toate prevederile Ordonanţelor Militare, regulile de comportament şi igienă impuse de Ministerul Sănătăţii, şi este important să aibă în vedere recomandările noastre de călătorie pentru a le putea asigura un transport în condiţii de siguranţă. Vă rugăm informaţi-vă doar din surse oficiale! Nu daţi curs informaţiilor, părerilor sau opiniilor nefundamentate”, se mai arată în același comunicat.
Conform companiei naționale de transport feroviar, biletele de tren pot fi achiziţionate cu anticipaţie de 10 zile, online (de pe www.cfrcalatori.ro), de la automatele de vânzare bilete din gări dar și direct de la casele de bilete din gări şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).