CFR Călători, compania publică îngropată în datorii, reușește să supraviețuiască doar prin intermediul subvențiilor acordate de stat. Nici infrastructura n-o ajută. Iar numărul foarte mare de incidente pe calea ferată sunt de natură să îngrijoreze pe oricine, când se urcă într-un tren. Fără a mai socoti întârzierile.
CFR Călători anunță că, în anul 2023, a transportat cu aproximativ 5% mai mulţi călători decât în 2022. Pe tot parcursul anului, 450 de locomotive și automotoare şi 1.000 de vagoane s-au aflat în circulaţie. Reprezentanții spun că acest număr este insuficient pentru a-și desfășura în bune condiții activitatea.
„Precizăm că în anul 2023, întregul parc tehnic disponibil de material rulant al CFR Călători a fost în circulaţie, sezonul estival fiind unul din vârfurile de trafic”, au transmis reprezentanţii companiei într-un comunicat.
Întârzierea medie pe tren CFR Călători a fost de circa 8 minute în 2023
Conform Contractului de Servicii Publice, CFR Călători, a asigurat zilnic, în anul 2023, în medie, circulaţia a aproximativ 1.110 trenuri. Numărul călătorilor transportaţi în anul 2023 a crescut cu aproximativ 5% faţă de anul 2022. Parcursul călătorilor (exprimat în călători km), în anul 2023 a fost cu 5,8% mai mare decât în anul 2022.
Peste 85% din trenurile aflate în circulaţie (în medie 1.100 trenuri/zi) ajung la destinaţie fără întârzieri, susține CFR Călători.
În ceea ce priveşte cauzele care conduc la întârzieri ale trenurilor compania de stat aruncă vina pe:
- cazuri de forţă majoră: vreme nefavorabilă, căderi de copaci, lipsă tensiune în linia de contact, temperaturi ridicate în şină, ceaţă densă, şine rupte şi macaze defecte, calamităţi naturale, evenimente de cale ferată, furturi de echipamente de siguranţa circulaţiei, loviri de persoane, vehicule sau animale, etc;
- lucrări la infrastructura feroviară, restricţii şi limitări de viteză impuse pe reţeaua de cale ferată gestionate de CFR SA – administratorul infrastructurii feroviare;
- sosiri cu întârziere ale trenurilor internaţionale la frontieră şi necesitatea preluării şi asigurării conexiunilor la trenuri în trafic intern.
- defectări ale materialului rulant aparţinând altor operatori de transport feroviar de marfă şi călători care conduc la perturbări temporare în circulaţia trenurilor.
Reprezentanții CFR susțin că doar 1 minut și 7 secunde reprezintă întârzierea medie pe tren din interne
În anul 2023, întârzierea medie pe tren a fost de circa 8 minute, din care doat 1 minut şi 7 secunde ar reprezenta întârzierea din cauze generate de CFR Călători, susține compania.
Cauzele care țin direct de CFR Călători:
- Defectări ale materialului rulant aparţinând CFR Călători – întârzieri directe (cauze care ţin de CFR Călători) sau indirecte (cauze generate de factori externi precum vremea nefavorabilă, exemplu rupere pantograf din cauza căderilor de copaci sau a stării tehnice a infrastructurii feroviare) care conduc la perturbări temporare în circulaţia trenurilor.
- Măsurile care ţin de sfera de activitate a CFR Călători privind preîntâmpinarea perturbării circulaţiei feroviare constau în verificări suplimentare ale materialului rulant propriu programat să desfăşoare transportul, asigurarea cu locomotive de rezervă în depourile de pe reţea în limita parcului tehnic de tracţiune disponibil, pentru situaţii de perturbări ale circulaţiei din cauze amintite mai sus etc”, au menţionat reprezentanţii CFR Călători.
Dar și aici, CFR Călători dă vina pe infrastructura feroviară din România, care este cu mult sub standardele europene. Țara noastră număra în 2022 doar 10.615 kilometri de cale ferată. Dintre aceștia, doar puțin peste 4.000 de kilometri erau electrificați.
Investițiile în modernizarea liniilor de cale ferată lipsesc cu desăvârșire. De asemenea, nici parcul de locomotive și de vagoane nu a fost modernizat. Cea mai mare viteză cu care poate circula un tren în România este de 160 de kilometri pe oră, pe ruta București Nord-Constanța. Cu toate acestea, viteza este rar atinsă.
O companie pe pierdere constantă
În anul 2022, CFR Călători a avut o cifră de afaceri de peste 2,4 miliarde de lei (492 milioane de euro) și o pierdere de 176 milioane de lei (35 de milioane de euro), după cum reiese din bilanțul financiar al companiei. Compania de stat operează aproximativ 80% din călătoriile interne cu trenul. Jumătate din veniturile operatorului de transport feroviar au venit printr-o compensație de la Guvern
Pe parcursul anului 2023, întârzierile de pe calea ferată au ajuns la aproape șapte ani. Ministrul Sorin Grindeanu se laudă cu cele mai mari investiții în transportul feroviar din fonduri europene. Dar trenurile vin din ce în ce mai greu, iar românii ajung tot mai des să rămână blocați în câmp din cauza defecțiunilor.
Ministrul dă vina de multe ori pe foștii șefi de la Transporturi: „Faptul că nu au existat sume care să acopere nevoile din zona CFR ne-au adus într-o situație nefericită. Asta este consecința zecilor de ani de subfinanțare", declara Grindeanu.
Datele recente arată că în fiecare săptămână cel puțin o garnitură sare de pe șine din cauza infrastructurii. În ultimii ani, CFR Călători și CFR Marfă au fost implicate în mai multe incidente feroviare.
Incidente feroviare în 2022
01.03.2022 - Incident feroviar în halta de mișcare Pârvu la gararea trenului de călători nr. 9035nformat din automotorul AM DESIRO 2005 aparținând operatorului de transport feroviar SNTFC „CFR Călători” – S.A. la linia nr. 2 abătută, prin scăparea automotorului spre linia curentă Pîrvu-Costești cu depășirea semnalului luminos de ieșire X2 în poziția ,,pe oprire”, acesta oprindu-se la km 119+500. Cauza producerii incidentului feroviar a fost eroarea umană.
05.05.2022 - Incident feroviar pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Timișoara, secția de remorcare Lugoj – Caransebeș în circulația trenului de călători nr. IR73, prin depășirea vitezei maxime admisă de linie. Cauza directă a fost eroarea umană, reprezentată de lipsa de atenție a mecanicului de locomotivă în activitatea de conducere a trenului.
07.05.2022 - Incident feroviar pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Craiova, în halta de mișcare Leu, în circulația trenului de călători nr .9000, prin expedierea acestuia pe firul II care era închis pentru circulație. Cauza directă a producerii incidentului feroviar a fost efectuarea eronată a parcursului de trecere pentru trenul de călători nr. 9000 pe firul II în loc de firul I spre stația CFR Jianca.
25.05.2022 - O femeie a decedat în urma unui accident feroviar produs în localitatea Brăieşti din comuna Cornu Luncii, judeţul Suceava. Potrivit autorităților, femeia, în vârstă de aproximativ 40 de ani, se afla într-un autoturism care a fost lovit de un tren de persoane la o trecere la nivel cu calea ferată.
29.05.2022 - Un adolescent în vârstă de 19 ani a decedat după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un tren, în Satu Mare, alte două persoane din autoturism fiind transportate la spital.
Incidentele au continuat și în lunile următoare
29.06.2022 - Incident feroviar pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Iași, secția de circulație Pașcani – Iași (linie dublă electrificată), pe linia I de circulație între halta de mișcare Sirca și stația CFR Podu Iloaiei. Au deraiat 15 vagoane din compunerea trenului (de la al 11-lea la al 25-lea), nouă dintre ele răsturnându-se.
02.07.2022 - Incident feroviar produs pe raza de activitate a Sucursalei Regionala de Căi Ferate București, între stațiile CFR Florești Prahova și Buda, în circulația trenului de marfă nr. 66005 aparținând SNTFM „CFR Marfă” SA, prin depășirea vitezei maxime stabilite pentru categoria de tren. Cauza directă a producerii incidentului a fost eroarea umană.
06.07.2022 - Incident feroviar pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Craiova, în stația CFR Amaradia, prin depășirea semaforului de ieșire C, aflat în poziție pe oprire, de către trenul de marfă nr. 57202 (CER FERSPED), remorcat cu locomotiva ES 007. Cauza directă a fost o eroare umană.
21.07.2022 - Incident feroviar în stația CFR Craiova, în circulația trenului de marfă nr. 68110, prin depășirea vitezei maxime admise de linie, la trecerea peste schimbătoarele de cale nr. 65, nr. 55 și nr. 43/49 din capătul X al stației. Cauza directă a fost eroarea umană.
27.07.2022 - Incident feroviar pe raza de activitate a Sucursalei Regionala CF Craiova, secția de circulație Turceni – Gura Motrului (linie dublă electrificată), în halta de mișcare Gura Motrului prin depășirea semnalului de ramificație YRT al haltei de mișcare Gura Motrului aflat în poziție „pe oprire”, de către trenul de marfă nr. 66344 remorcat cu locomotiva EA 090 (aparținând operatorului de transport feroviar de marfă SC Grup Feroviar Român SA) având ca urmare deraierea locomotivei și a primului vagon în sensul de mers de prima osie, în zona de balast a liniei de evitare, la km 0+200.
Eroarea umană, cauza frecventă a accidentelor din cadrul CFR
17.09.2022 - Incident feroviar pe raza de activitate a Sucursalei Regionala CF București, între PM Pajura și stația CFR Mogoșoaia, prin expedierea trenului de călători R7915, din PM Pajura spre stația CFR Mogoșoaia pe linia ocupată cu trenul de călători R7032, ambele trenuri aparținând operatorului de transport feroviar SNTFC „CFR Călători” – S.A. Cauza directă a producerii incidentului a fost eroarea umană produsă în activitatea de conducere a circulației trenurilor.
19.09.2022 - Două persoane au fost transportate la spital, în urma unui accident feroviar produs la Odorheiu Secuiesc, un tren lovind un autocamion la pasajul de la intrarea în municipiu. Cele două persoane au fost transportate la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru investigații medicale. Trenul circula pe ruta Sighișoara - Odorheiu Secuiesc.
04.10.2022 - Incident feroviar produs pe raza de activitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Cluj în circulația trenului de călători Regio Expres nr. 10503, aparținând SC Interregional Călători. Factorul care a contribuit a fost lipsa de atenție a mecanicului de locomotivă.
01.12.2022 - Incident feroviar pe raza de activitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galați, secția de circulație Buzău – Mărășești (linie dublă, electrificată), între stațiile CFR Gugești și Sihlea, pe firul II, la km 180+800, prin coliziunea dintre trenul de marfă nr. 57402 (aparținând operatorului de transport feroviar SC Tim Rail Cargo SRL) și trenul de marfă nr. 66706 (aparținând operatorului de transport feroviar SC Deutsche Bahn Cargo România SRL).
Incidente CFR în 2023
13.03.2023 – La intrarea în stația Roșiori Nord, două vagoane din compunerea unui tren al DB (Deutsche Bahn) au deraiat și unul s-a răsturnat, după ce garnitura a fost lovită din spate de locomotiva aflată la tracțiunea trenului IR 1822 al CFR Călători. S-a încercat mușamalizarea incidentului.
25.03.2023 – Un accident feroviar grav se produce în gara Galați. O locomotivă a lovit violent un vagon, iar o femeie în vârstă de 53 de ani, angajata CFR, a intrat în stop cardio-respirator. A fost dusă la terapie intensivă, însă a murit la scurt timp.
17.05.2023 - Accident feroviar la Toporu. Două locomotive s-au ciocnit. Unul dintre mecanici era sub influența băuturilor alcoolice.
10.06.2023 - Un mecanic beat de la GFR era cât pe ce să arunce în aer Sighișoara. CFR SA a încercat mușamalizarea incidentului.
05.07.2023 - Două locomotive s-au ciocnit la Roșiori. A fost al doilea accident similar produs în doar câteva luni, în aceeași zonă.
01.08.2023 - Deces în prima zi a lunii. Deraiere la Roșiori Nord a unui utilaj feroviar. Un angajat CFR a murit.
08.08.2023 - Un tren de călători a rămas fără ușă în mers. Compania dă vina pe CFR SA.
Incidentele au continuat în 2023
25.10.2023 - Un tren a lovit din plin o autoutilitară pe calea ferată, la o barieră în apropiere de orașul Rădăuţi. În urma impactului, patru persoane, pasagerii și șoferul vehiculului, au rămas încarcerate, fiind rănite grav.
31.10.2023 - O femeie de 55 de ani, conductor de tren, s-a ales cu răni la cap după ce în trenul în care se afla a intrat cu viteză în locomotivă în timpul manevrei de rebrusare.
26.11.2023 - Mașină lovită de două trenuri la o trecere la nivel cu calea ferată în Buşteni. Trei victime au fost încarcerate.
28.11.2023 - Accident feroviar la Halta Castelu. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța au fost solicitați să intervină la un accident feroviar ce a avut loc la Halta Castelu.
04.12.2023 - Un incident feroviar a avut loc pe Valea Prahovei. S-a rupt pantograful de la locomotiva trenului IR 1742, la ieșire din staţia Azuga. Trei tinere au ajuns la spitalul din Sinaia.
11.12.2023 - Accident feroviar în zona Poarta 6 din Constanța. O femeie a decedat. Accidentul a avut loc în zona blocurilor ANL din cartierul Poarta 6.
Incendii pe bandă rulantă la CFR
28.03.2022 - Un incendiu a izbucnit la locomotiva unui tren staţionat în staţia CFR Goleşti din judeţul Argeş. Cele 20 de persoane aflate în vagoane s-au autoevacuat fără a fi înregistrate victime.
15.06.2022 - O locomotivă s-a defectat între Fersig și Mireșu Mare, iar trei trenuri au fost blocate timp de câteva ore.
22.06.2022 - Un incendiu la locomotiva electrică a unui tren Regio care circula pe ruta București-Arad s-a extins și la unul din vagoane. 250 de călători s-au autoevacuat și nu s-au înregistrat victime.
29.06.2022 - Locomotiva unui tren care circula pe ruta Sibiu – Vâlcea a luat foc, fiind decuplată de la vagoane, pentru ca incendiul să nu se propage. Aproximativ jumătate din pasagerii din tren și-au reluat călătoria cu alte mijloace de transport găsite individual, restul călătorilor așteptând preluarea de către o altă garnitură.
20.07.2022 - Locomotiva unui tren personal cu 100 de călători a luat foc pe ruta Oradea – Valea lui Mihai, singurul rănit fiind mecanicul, care după sesizarea focului, a continuat traseul până într-un punct în care putea fi asigurat accesul rapid al pompierilor. Mecanicul a suferit arsuri de gradul ll la picioare.
10.08.2022 - Pompierii au intervenit în Gara de Sud din Ploieşti, unde a izbucnit un incendiu la o locomotivă electrică. Nu au fost victime.
17.12.2022 - O locomotivă care tracta o garnitură de vagoane fără pasageri a luat foc în zona Dej (Cluj).
CFR a fost afectată de incendii și în 2023
22.04.2023 - Un tren de marfă care a plecat din Stația CFR Brazi a fost oprit de urgență, după ce locomotiva care îl tracta a fost cuprinsă de un incendiu.
16.06.2023 - Un incendiu a izbucnit la locomotiva unui tren de călători, în comuna Tinosu din județul Prahova, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Pasagerii au ieșit singuri din vagoane și nu au fost persoane rănite.
16.07.2023 - Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit în interiorul unei locomotive, aflată în stația CFR Bârlad.
01.09.2023 - Un incendiu a izbucnit la trenul Regio 3331 Arad - Oradea, la intrarea în staţia Oradea Vest. Toți cei 20 de călători și personalul feroviar au fost evacuați, a anunțat atunci CFR Călători.
01.11.2023 - Un incendiu s-a produs la locomotiva unui tren care circula pe ruta Fusea-Titu, în județul Dâmbovița. În tren, în acel moment, se aflau zece pasageri.
14.11.2023 - Două cisterne cu motorină au deraiat. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că traficul feroviar a fost restricționat pe ruta Aradu Nou – Arad, din cauza incidentului feroviar în care este implicat un tren privat de marfă încărcat cu motorină.
14.12.2023 - Locomotiva unui tren aflat pe ruta Sighetu Marmaţiei - Bucureşti a fost cuprinsă de flăcări. Conductorul trenului a fost preluat de medici, după ce a suferit un atac de panică.