CFR Călători anunță că, în anul școlar 2024-225, elevii vor beneficia de gratuități pentru călătoria cu trenul spre și dinspre localitatea în care învaţă.
Astfel, potrivit reprezentanților CFR, elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază, pe tot parcursul anului calendaristic, în baza carnetului/legitimaţiei de elev cu viza pentru anul şcolar în curs sau a adeverinţei şcolare valabilă pentru anul şcolar în curs, de: - bilete de călătorie gratuite în trafic intern, la toate categoriile de trenuri (R, IR, IC), clasa a 2-a şi tarif de rezervare gratuit pentru călătoria cu trenurile cu regim de rezervare; - abonamente de călătorie lunare cu număr nelimitat de călătorii gratuite, clasa a 2-a, la toate categoriile de trenuri. - pentru călătoria la clasă superioară sau la vagoanele de dormit şi cuşetă, elevii vor achita integral diferenţele tarifare şi tariful de rezervare.
Ce trebuie să știe elevii
Conform prevederilor legislative în vigoare, acordarea facilităţii de gratuitate în baza vizei anului şcolar 2023/2024 se poate face numai pentru călătoriile care se efectuează până la data de 30.09.2024 inclusiv.
Excepţie: elevii care au înscris pe carnet "an terminal", nu mai beneficiază de această facilitate începând cu data de 9 septembrie 2024.
De la data de 1 octombrie 2024, facilităţile acordate elevilor la călătoria cu trenul se vor acorda numai în baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2024/2025.
Emiterea biletelor şi abonamentelor de călătorie pentru elevi:
- Casele de bilete din staţiile de cale ferată cu personal propriu şi agenţiile de voiaj CFR Călători; - Personalul de tren, în următoarele situaţii: 1. staţia cf de urcare nu este deschisă activităţii de vânzare; 2. îmbarcarea se face în afara programului de lucru al caselor se bilete; 3. staţia cf de îmbarcare nu este deservită de personalul aparţinând CFR Călători; 4. în cazul în care călătorul prezintă un bilet eliberat în tren valabil la un tren care a sosit în staţia de îmbarcare pentru noul tren într-un interval de până la 15 minute - cu condiţia prezentării imediat după urcarea în tren la personalul de tren;
- Automatele de bilete ale CFR Călători amplasate în staţii, precum şi ONLINE, numai după confirmarea/ validarea calităţii de ELEV la casele de bilete, care se efectuează o singură dată pentru fiecare an şcolar si emiterea unui ID. Abonamente de călătorie lunare cu număr nelimitat de călătorii gratuite se pot procura de la: - casele de bilete pe suport tip carton din agenţiile de voiaj CFR Călători şi staţiile cu personal propriu; - automatele de bilete ale CFR Călători, numai după confirmarea/ validarea calităţii de ELEV la casele de bilete - prin aplicaţiile descărcabile pe telefon sub formă de cod QR cu elemente dinamice, numai după confirmarea/ validarea calităţii de ELEV la casele de bilete.
Confirmarea calității de elev
Confirmarea/validarea calităţii de elev se poate solicita la orice staţie sau agenţie de voiaj CFR Călători dotată cu sistem electronic de emitere, în cadrul programului de lucru al acestora, în baza carnetului/legitimaţiei de elev în original, care are înscris nume, prenume şi CNP elev şi este vizat pentru anul şcolar în curs sau în baza adeverinţei doveditoare emisă de unitatea de învăţământ de apartenenţă, prezentată în original. Confirmarea/ validarea calităţii de elev la casele de bilete se efectuează o singură dată pentru fiecare an şcolar. După confirmarea / validarea calităţii de elev şi crearea profilului de utilizator online se emite un ID în baza căruia se vor purea procura bilete/abonamente online pe site sau prin aplicaţia descarcabilă pe telefon.
Documente necesare la emiterea biletelor/abonamentelor de călătorie la casele de bilete şi în tren:
Pentru emiterea biletelor şi abonamentelor de călătorie lunare gratuite pentru elevi, este necesară prezentarea următoarelor documente:
- carnetul/legitimaţia de elev prezentat/ă în original, care are înscris/ă nume şi prenume elev, codul numeric personal al elevului şi este vizat de unitatea de învăţământ pentru anul şcolar în curs;
- sau adeverinţa doveditoare a calităţii de elev emisă de unitatea de învăţământ de apartenenţă, prezentată în original; adeverinţa trebuie să corespundă modelului prevăzut în H.G. nr. 810/2023.
- sau adeverinţă colectivă emisă de unitatea de învăţământ de apartenenţă, prezentată în original; această adeverinţă este folosită numai în cazul călătoriei elevilor în grup; adeverinţa trebuie să corespundă modelului prevăzut în H.G. nr. 810/2023.
- nu vor fi acceptate alte tipuri/modele de adeverinţe pentru emiterea biletelor/abonamentelor de călătorie pentru elevi.
Verificarea în tren
La verificarea legalităţii călătoriei în tren, elevii trebuie să prezinte următoarele: - biletul / abonamentul de călătorie gratuit valabil la trenul respectiv în original cu excepţia celor emise pe suport digital (online), la care este necesar să fie prezentat codul QR fie în format tipărit fie pe dispozitivul mobil. În cazul abonamentelor digitale emise prin aplicaţia descărcabilă, sub formă de cod QR cu elemente dinamice, obligatoriu este necesar prezentarea codului pe telefonul mobil asociat abonamentului respectiv; - un document de identitate (carte de identitate, paşaport, permis de şedere, permis de conducere) în original sau certificat de naştere în original sau copie pentru elevii sub vârsta de 14 ani; - în locul documentului de identitate elevii pot prezenta carnetul/legitimaţia de elev în original numai dacă acesta/aceasta conţine fotografia elevului şi CNP-ul elevului.
În cazul în care, în tren, elevii nu prezintă documentele precizate mai sus, aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără bilet/abonament de călătorie şi vor fi trataţi conform legislaţiei în vigoare (vor suporta plata tarifelor de taxare în tren -superioare tarifelor de la casele de bilete).