Sute de cetățeni din Republica Moldova luptă pentru Ucraina

Sursa Foto: Volodmir Zelenski, Facebook

Sute de cetățeni din Republica Moldova luptă alături de Ucraina, a declarat, la un podcast, jurnalistul de război Andrei Captarenco, care a discutat cu moldovenii de pe frontul din țara vecină.

Jurnalistul Andrei Captarenco a declarat, în podcastul „Raport”, că a discutat cu unii dintre moldovenii care luptă alături de Ucraina. El spune că aceștia, deși sunt puțini, spun că s-au înrolat pentru a nu permite ca războiul să ajungă în țara noastră.

Din Războiul de pe Nipru, în Războiul din Ucraina

„Am întâlnit moldoveni care luptă în Ucraina, iar din discuțiile pe care le-am avut cu unii dintre ei, pe front sunt circa 300 de moldoveni, însă nu știu cât de real este acest număr pentru că acestea sunt date militare și sunt secretizate foarte bine”, a declarat Captarenco.

Jurnalistul spune că moldovenii care luptă pentru Ucraina sunt militari cu experiență, dintre care unii au luptat în Războiul de pe Nistru, când Rusia a încercat să destabilizeze Republica Moldova și a trimis trupe în Transnistria.

„Pe noi ne interesa care este motivația lor și de ce luptă în Ucraina, iar toți ne-au răspuns că ei sunt conștienți ce fel de război este și unii dintre ei au spus: Decât să intre la mine în casă, mai bine eu îl întâmpin la poartă. Pe toți cei care i-am cunoscut, toți sunt militari, care au luptat în războiul de pe Nistru, dar și băieți mai tineri, nu am întâlnit pe nimeni care să fie civil”, a mai spus jurnalistul.

Nostalgia după imperiul comunist rusesc

Captarenco adaugă că, deși războiul durează de aproape doi ani, unii moldoveni nu conștientizează încă pericolul. Mai mult, ei continuă să vorbească despre țara lor de parcă ar fi una străină.

„Oamenii din societatea nostră încă nu sunt conștienți de pericolul din țara vecină, mai ales după războiul pe care l-am avut în 1992. Eu am mai observat că în spațiul public, moldovenii vorbesc despre țara noastră de parcă le este străină, ei slăvesc un imperiu care a dispărut demult. Aceste discuții pe noi de dezbină ca societate”, a conchis jurnalistul, potrivit Știri.md.

Tragedia produsă de Putin în Ucraina

Războiul din Ucraina, încput în 2014, când regimul dictatorial al lui Vladimir Putin a fost nemulțumit de cursul proeuropean luat de politica de la Kiev. Dar a intrat în faza acută pe 24 februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina pe scară largă, în cel mai mare atac asupra unei țări europene de la Al Doilea Război Mondial încoace.

Atacul Rusiei a provocat zeci de mii de victime civile, în Ucraina, iar numărul de militari morți în război este de ordinul sutelor de mii. Circa opt milioane de ucraineni au fost strămutați în interiorul țării, iar peste 8 milioane de civili au fugit din Ucraina până în aprilie 2023.