Sunt sigur că nu există între dumneavoastră cineva care să nu ştie bancul acela celebru şi vechi, cu Bulă şi taică-su, în care Bulă, întrebat la şcoală de ce a lipsit cu o zi înainte, a motivat că i-a murit bunica. „Minţi – i-a replicat diriginta – ieri dimineaţă când veneam spre şcoală am trecut prin faţa casei tale şi bunica ta era la geam. Privea afară”. Iar Bulă i-a replicat: „Era la geam, dar era moartă. A mai pus-o tata acolo, să-i mai ia măcar o dată pensia”.
În ţara lui Caragiale, ceea ce ieri era doar un banc, şi nu unul dintre cele mai bune, azi a devenit realitate crudă. Şi, ca şi bancul, nu una dintre cele mai bune.
Cu siguranţă că aţi auzit şi dumneavoastră de morţi care apar cu semnătură pe lista de votanţi la alegeri, de atunci când se întoarce nevastă-sa de la biserică în duminica alegerilor, trece pe la capatâiul lui şi îi reproşează: „Ioane, m-ai părăsit! M-ai păcălit că ai murit, eu îţi fac ca proasta toate parastasele şi ţin doliu, şi tu ai fost la vot, că te-am văzut pe liste şi ţi-am văzut şi semnătura. Pe unde umbli Ioane şi mă prosteşti pe mine că eşti mort”? De nu mai are bietul defunct parte nici măcar de un colac, încredinţată fiind soţia că e viu şi doar a părăsit-o pentru alta. Deşi îşi aduc foarte bine aminte, şi ea, şi rudele, şi cunoscuţii şi că l-au îngropat cu tot ceremonialul. Să-l prostească în halul ăsta până şi pe popă, sau starea civilă care i-a eliberat certificatul de deces? Al naibii mincinos!
Nu este vorba nici despre morţii care au fost votaţi la alegeri, încât au fost nevoiţi noii aleşi, încă vii, să pună pe scaunul de primar, sau consilier, o poză, o colivă şi o lumânare, in memoriam celui care a decedat, câteodată mult înainte de a fi ales. Ce om! Nu este vorba nici despre viii care în acte sunt morţi, adică nu mai există pentru societate, nu au dreptul nici la pensii, nici la asigurări sociale şi se chinuie prin tribunale, unii în pragul să pocnească vreun jdecător, pentru a-i dovedi că sunt vii, şi nu morţi, aşa cum scrie în acte.
De astă dată este vorba despre viii foarte vii care, din când în când, trebuie să demonstreze că nu sunt morţi. Că nu i-au pus nepoţii şi ginerii ţepeni în fereastră ca să le mai ia în continuare pensia.
Certificatul de viață este prevăzut în legea pensiilor
Guvernul s-a gândit să prevină o astfel de situaţie macabră. Să nu se mai întâmple să treci pe vreo stradă şi, dacă vezi vreun bătrân la geamul casei privind cam ţeapăn afară, să te întrebi dacă e mort sau viu şi dacă nu cumva rudele l-au pus acolo ca să-i mai ia pensia, ceea ce, de bună seamă, este evaziune fiscală, cred, în ţara unde se impozitează drastic ciubucul la frizeri şi chelneri. Sau cine ştie ce altă infracţiune cruntă, care trebuie retezată imediat. Aşa că s-a gândit la un certificat. Certificat de viaţă îi spune. Care trebuie să ajungă neapărat la casa de pensii de care aparţine viul, că altfel s-a lins pe bot de pensie.
Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, în vigoare de la 1 septembrie 2024, prevede că: „în cazul beneficiarilor stabiliți în străinătate (nerezidenți), certificatul de viață se transmite semestrial, din proprie inițiativă, de beneficiarul nerezident aflat în plată, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an, după cum urmează: a) în perioada 01 ianuarie – 31 martie, pentru prima verificare din cursul unui an calendaristic; b). în perioada 01 iulie – 30 septembrie, pentru a doua verificare din cursul unui an calendaristic”.
Că, de, lumea-i plină de pericole şi poţi da colţul oricând, mai ales când eşti bătrân, aşa că de două ori pe an trebuie să dovedeşti că eşti viu.
Iar dovada asta nu se face oricum. Certificatul de viaţă nu este ca declaraţia pe propria răspundere din pandemie, unde tu îţi scriai singur că te duci să-ţi cumperi pâine şi tot tu îţi semnai hârtia care, oricum nu avea nicio valoare, pentru că tot îţi găseau o pricină cei care te controlau pe stradă şi te amendau.
O autoritate din străinătate trebuie să confirme că românul este viu
De astă dată, certificatul de viaţă trebuie confirmat. De către cine? Ne spune tot actul normativ: „certificatul de viață trebuie semnat în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt”.
Vă închipuiţi scenă în care un pensionar român merge la primarul dintr-o localitate din străinătate şi-i cere să-i semneze un certificat că e viu? Autoritatea îl pune să scoată limba, îi numără câţi dinţi mai are şi apoi îl aleargă puţin prin birou, să se convingă că omul este om şi că e viu, nu este inteligenţă artificială şi funcţionează la baterii, fiind astfel dus în eroare şi să semneze un act fals.
N-ai certificat de viață, nu mai primești pensie
Ce se întâmplă dacă uiţi cumva să dovedeşti cu acte în regulă că eşti viu? „În situația în care nu se prezintă certificatul de viață în termenul indicat, plata drepturilor de pensie va fi suspendată”.
Guvern vigilent, care nu mai lasă să-i scape banii printre degete. Şmecheria cu bătrânul decedat pus în fereastră ca să-i mai ia familia pensia, nu mai ţine. Trebuie certificat că e viu. Semnat şi ştampilat de o autoritate.
Aşa că s-au ales apele: viii, cu viii, morţii, cu morţii şi tâmpiţii cu tâmpiţii.