CEO-ul unei celebre bănci internaționale e acuzat de legături suspecte. Cine l-a propulsat în fruntea grupului bancar

CEO-ul Barclays, Jes Staley, a demisionat în urma unei investigații asupra legăturilor sale cu infractorul Jeffrey Epstein.

Autoritățile și Banca Angliei au cercetat dacă relația lui Staley cu finanțatorul decedat a fost mai strânsă decât se credea anterior anchetei, potrivit BBC. În acest sens, Barclays a spus că a fost informat în legătură cu concluziile anchetei, cât și despre „intenția domnului Staley de a le contesta”.

După ce au primit toată arhiva e-mailurilor dintre cei doi bărbați, de la fostul angajator al lui Staley, autoritățile au început investigația. Înainte de a se alătura băncii Barclays, Staley a lucrat ca director executiv la JP Morgan, unde Epstein, care s-a sinucis în închisoare în 2019, îi era deja client.

Epstein a fost condamnat pentru trafic de minori în 2008, executând 13 luni de închisoare. Pe parcursul timpului, Epstein a petrecut mulți ani cultivând relații strânse cu unii dintre cei mai bogați și puternici oameni ai lumii, printre care s-au numărat și foștii președinți americani, Bill Clinton și Donald Trump.

Bill Gates, fondatorul Microsoft, a vorbit despre „marea sa greșeală” de a petrece prea mult timp cu Epstein. De asemenea, un alt miliardar, Leon Black, a demisionat din firma americană, Apollo Global Management, tot din cauza legăturilor sale strânse cu Epstein.

Cum a ajuns CEO-ul Barclays

Deși Staley, în vârstă de 63 de ani, și-a descris relația cu Epstein ca fiind una strict profesională, contactul dintre cei doi s-a redus abia în jurul anului 2013, autoritățile ajungând la concluzia că între cei doi exista o legătură mult mai apropiată, conform e-mailurilor găsite.

Staley a recunoscut că a păstrat legătura cu Epstein timp de aproximativ șapte ani după condamnarea sa din 2008. De asemenea, se cunoaște faptul că Staley a vizitat Little St. James în 2015, un loc deținut de Epstein în Insulele Virgine din Statele Unite, cu câteva luni înainte de a prelua postul de CEO al băncii Barclays.