Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Beijing au lansat, ieri, cel mai mare centru de presă din istoria evenimentului.
Centrul de presă, situat în apropierea stadionului olimpic, va fi inaugurat mâine şi se va deschide oficial pe 25 iulie, moment în care va funcţiona non-stop. La ceremonia de mâine va fi prezent preşedintele Comitetului Organizator al Olimpiadei, Liu Qi, liderul filialei de la Beijing al Partidului Comunist Chinez.
Edificiul dedicat presei are patru etaje, designul său incuzând simboluri ale culturii chineze. Centrul include birouri şi săli de conferinţă, precum şi săli de gimnastică şi masaj, saloane de frumuseţe, o poştă şi o bancă. Afişele de pe panourile de informare vor fi editate în trei limbi: chineză, engleză şi franceză.
Centrul acoperă o arie de 62.000 de metri pătraţi şi va găzdui aproximativ 6.000 de jurnalişti şi fotografi acreditaţi din întreaga lume, potrivit AFP. În cadrul unui ghid dedicat echipelor de voluntari, care vor fi în serviciul jurnaliştilor, administraţia chineză le recomandă să nu răspundă la toate întrebările presei. "Jurnaliştii ar putea pune întrebări voluntarilor despre organizarea Olimpiadei, pentru a utiliza răspunsurile în materialele lor. Noi trebuie să fim prudenţi, deoarece răspunsurile la aceste întrebări ar putea fi folosite drept citate atribuite echipei centrului de presă", se arată în textul dedicat voluntarilor care vor lucra la centrul de presă.
(13:03)