O bătrână în vârstă de 85 ani, din localitatea Trifeşti, a fost găsit decedată în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă dimineaţă la gospodăria sa, informează purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere. Încă de la începutul intervenţiei, exista suspiciunea că proprietarul locuinţei a fost surprins de incendiu şi se află în locuinţă. După stingerea flăcărilor, pompierii au găsit trupul carbonizat al bătrânei.
Incendiul a fost stins fără să existe riscul de propagare şi la gospodăriile din jur, transmite Agerpres.