Cu durere în suflet trebuie să spun că după umila mea părere Anul Centenar a fost unul ratat. Lipsa unui program coerent – început de profesorul Vasile Dâncu, dar omorât în fașă – indiferența și debilismul politicienilor, dar și lipsa unei voci naționale la vârful statului au dus la un semi-fiasco. Ne-am salvat obrazul prin mult-hulitata de tefelisti Catedrală a Neamului și studiile închinate Centenarului de Academia Română. Și de câteva, doar câteva manifestări serioase, ici, colo pe teritoriul țării.
Mai sunt câteva zile și acest an va trece în eternitate. Este evident nevoie de un bilanț. Circa 80% din textele mele din acest an au avut drept subiect Centenarul. Mi s-a părut o temă fundamentală, o dată enormă pentru o Națiune, care trebuie serbată cu demnitate, fast și responsabilitate. I-am avertizat pe politicienii noștri să nu ia această dată în bășcălie, așa cum fac cu orice ating. I-am prevenit că va veni momentul când vor da socoteală, când va apare o Carte Albă a Centenarului. Cred și sper să cred că zilele acestea vor apărea cheltuielile și mai ales proiectele executate (mai bine zis nerealizate) de Anul Centenar.
Lipsurile au fost mari! În primul rând nu a existat un plan coerent, național, o strategie bine pusă la punct. Nu mai dau exemplu francez că mă enervez. Deși se știa de nevoia unui astfel de proiect din 2014 – pentru că de facto România intră prin transilvăneni și bucovineni în Marele Război din 1914 – nu s-a întreprins nimic. Totul a fost încropit pe fugă, neprofesionist și de multe ori de un kitsch desăvărțit.
A lipsit tema Basarabiei și Bucovinei în spațiul public, ori nu poți vorbi de Unire dacă nu vorbești de cele două provincii românești.
Nici până în ziua de azi nu avem o colecție, un set de cărți fundamentale gen Unirea Românilor. Bine, știu că au apărut câteva de-a lungul anilor, dar trebuiau reeditate, dacă nu completate pentru că sovietizarea armatelor rusești și acțiunile bolșevicilor în primul război mondial nu au putut fi cercetate în anii comunismului cu acrivie. Volumele trebuiau publicate în limbi de circulație internațională și distribuite, mai ales acum când apare din nou la orizont iredentismul maghiar.
Ambasadele – cu foarte mici excepții – au fost inexistente în acest an Centenar, când puteau desfășura acțiuni formidabile în sprijinul României.
Un slogan prost - România 100 - care a dus la concluzia în sânul tinerei generații că România dăinuie, există doar de 100 de ani. Bine, nici nu mai vorbesc că tricolorul logo-ului este greșit. Oficial culoarea care pleacă de la băț este albastru și nu roșu!
Lipsa unui program educațional (da, Ungaria are) prin care elevilor, școlarilor, studenților să li se explice momentul astral de la 1 decembrie 1918. Ministerul Educației a lipsit cu desăvârșire. Asta după ce istoria a fost redusă la o oră în curiculă. Îmi doresc ca toți bugetofarii, toți funcționarii publici care taie frunze la câini să dea explicații scrise cu ce au făcut pentru Centenar! Știu că e nevoie pentru că urmează un an greu. Din informațiile publice existente Ungaria pregătește în anii 2019-2020 o amplă campanie anti-Trianon. Evident anti-românească! Iar noi ne-am golit muniția verbală, am golit sacul cu declarații pompoase. Abia așteaptă unii să zică: „Ia mai lasă-mă, dom’le, cu Centenarul, că a trecut”. Vin vremuri grele!
Recomandările noastre
