Cenaclul lui Păunescu renaşte la TVR

Cenaclul lui Păunescu renaşte la TVR

Spectacolul aniversar a plasat TVR 2 în coada topurilor de audienţă.

Începutul de an a adus un vânt nostalgic la TVR 2, care a programat, la sfârşitul săptămânii trecute, două seri la rând (pe 3 şi 4 ianuarie), emisiunea „Cenaclul Flacăra 35“, un concert aniversar care a avut loc la sfârşitul anului 2008 la Bucureşti. Spectacolul, difuzat în nopţile de sâmbătă şi duminică, de la ora 23.30, a plasat postul în coada topurilor de audienţă, deşi a fost promovat anterior printr-un clip care sugera reluarea existenţei „Cenaclului Flacăra“ sub egida Televiziunii publice şi sub „oblă- duirea“ patronului său tradiţional, Adrian Păunescu. Alături de Adrian Păunescu s-au aflat, atât pe scenă, cât şi în clipul de promovare, artişti consacraţi de Cenaclu, precum Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Mircea Vintilă sau Doru Stănculescu.

Cei care au avut curiozitatea să se uite sâmbătă pe TVR 2, nu foarte mulţi (potrivit audienţelor), au constatat că era vorba despre difuzarea unui spectacol înregistrat, susţinut pe scena Sălii Polivalente din Bucureşti pe 24 noiembrie 2008. Acest spectacol a deschis competiţia „National Tennis Championship - Master Romania“. Turneul, aflat la prima ediţie, s-a desfăşurat în perioada 24-30 noiembrie 2008, organizat de firma Asset Management System, sub „păstorirea“ omului de afaceri Sever Mureşan, şi şi-a propus să-i celebreze pe cei mai mari jucători de tenis din România şi Republica Moldova. Cu aceeaşi ocazie, organizatorii au dorit să sărbătorească şi 90 de ani de la Marea Unire, printr-o serie de concerte gratuite, care să prefaţeze competiţiile sportive: în prima seară, Adrian Păunescu şi Cenaclul Flacăra - spectacol care marca şi împlinirea a 35 de ani de la prima ediţie a manifestării. Au urmat concerte cu Gheorghe Zamfir şi orchestra sa de folclor, iar în închidere formaţia Direcţia 5.

ÎMPREUNĂ. George Nicolescu (stânga) şi Mircea Vintilă, doi cântăreţi consacraţi, „vegheaţi“ de imaginea „patronului“ Adrian Păunescu

CA PE VREMURI

Pe scenă au urcat stelele cenaclului, printre care Tudor Gheorghe, Victor Socaciu, Mircea Vintilă sau Tatiana Stepa

Printre cei care au urcat pe scenă alături de Adrian Păunescu, pentru acest spectacol „remember“, se numără atât artişti consacraţi, precum Tudor Gheorghe, Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Mircea Vintilă, Dumitru Fărcaş, Doru Stănculescu, George Nicolescu, Tatiana Stepa, cât şi nume mai „proaspete“ şi necunoscute, ca Emilian Onciu, Octavian Bud, Emeric Imre, Valentin Moldovan, Mădălina Amon.

„Nu TVR 2 a produs acest eveniment, doar l-a înregistrat şi l-a difuzat, conform contractului cu organizatorii turneului. Ştiu că tenisul şi cele două concerte - acesta şi cel cu Gheorghe Zamfir, care a fost difuzat mai de mult - au fost la pachet, alte detalii ale contractului nu cunosc“, ne-a declarat Mariana Rusen, PR-ul postului de televiziune.

Detaliile contractului care a făcut ca TVR-ul să filmeze şi să difuzeze un spectacol concentrat în jurul personalităţii controversate a lui Adrian Păunescu (actualul preşedinte al Televiziunii Naţionale, Alexandru Sassu, a fost coleg de partid şi de comisie parlamentară cu fostul senator pesedist, iar acesta, în calitate de preşedinte al Comisiei parlamentare pentru cultură, a validat numirea lui Sassu în înalta funcţie) ne sunt desluşite de Răzvan Nicolescu, directorul canalului TVR 2: „Sever Mureşan ne-a propus să preluăm şi concertele. Mi s-au oferit la pachet aceste două concerte, nu ştiu de ce nu şi al treilea (Direcţia 5), şi am acceptat. Mi s-a părut interesant: era o premieră, fiindcă veneau artişti consacraţi - chiar m-am interesat direct la unii dacă îşi confirmă participarea -, nu l-am considerat altceva decât un remember punctual; am cântat şi eu şi am afinităţi cu zona aceasta“, spune directorul TVR 2. Răzvan Nicolescu precizează că acest tip de spectacole nu va continua la TVR 2: „A fost o încercare, nu vrem să facem o tradiţie“.

Revenire fără glorie

Realitatea dură a audienţelor dovedeşte că telespectatorii nu au fost interesaţi de propunerea directorului TVR 2: emisiunea cu Cenaclul Flacăra a avut o audienţă medie în mediul urban de 59.000 de persoane - 0,4% rating (sâmbătă) şi 62.000 de telespectatori - 0,5% rating (duminică). Deci, un interes scăzut, care a plasat postul, duminică, pe locul 9 în clasamentul audienţelor, o zonă însă obişnuită pentru acest canal, consideră analistul media Petrişor Obae (www.paginademedia.ro).

Întrebat care consideră că mai este, astăzi, publicul acestui tip de reuniri, Adrian Păunescu crede că acesta va fi, cu siguranţă, găsit. Fostul senator este hotărât să continue acest tip de spectacole, în măsura posibilului: „Sper să o putem face şi să nu ne întoarcem numai la valorile pe care Cenaclul le-a consacrat, ci să impunem şi multe nume noi şi talentate“. Adrian Păunescu îşi aminteşte că ultima oară când Cenaclul a fost prezent pe TVR a fost cam prin anul 1995, cu o înregistrare de la Ţebea.

CONTROVERSAT

Interzis în 1985

Fenomen cultural şi social controversat - văzut pe de-o parte ca „Woodstockul românesc“, pe de alta ca o găselniţă a regimului de a manipula tinerii - Cenaclul Flacăra a apărut în 1973 şi s-a stins oficial în 1985. Cel care a declanşat mişcarea şi care avea să determine şi dispari- ţia ei este Adrian Păunescu, a cărui „relaţie“ specială cu regimul a influenţ at întregul fenomen şi, mai târziu, percepţia asupra acestuia. Primele spectacole de muzică folk şi poezie sub această titulatură au avut loc la Sala Teatrului „Ion Creangă“, din Capitală, şi s-au extins treptat în toată ţara. Se pare că în cei 12 ani în care a adus în săli şi pe stadioane milioane de tineri, Flacăra a avut nu mai puţin de 1.600 de manifestări.

Sub umbrela Cenaclului s-au lansat Florian Pittiş, Valeriu Sterian, Tatiana Stepa, Vasile Şeicaru, Ştefan Hruşcă, Mircea Vintilă sau Nicu Alifantis. În 1983, cele mai bune momente din concerte au fost reunite în filmul „Cenaclul Flacăra - Te salut, generaţie în blugi“. Doi ani mai târziu, după incidentul de pe stadionul din Ploieşti, când cinci tineri au murit călcaţi în picioare şi când fenomenul luase proporţii îngrijorătoare, Ceauşescu l-a interzis. În anii ’90, Adrian Păunescu a reluat acest tip de spectacole, sub titulatura „Cenaclul Totuşi Iubirea“. Din 2007, există un fan club Cenaclul Flacăra pe internet, fondat de români nostalgici din diaspora. (Florentina Ciuverca)

Citiţi şi: EDITORIALUL EVZ: TVR reaprinde flacăra Cenaclului

Ne puteți urmări și pe Google News